marți, 14 decembrie 2010

Pustai: "Nu are sens deocamdată să vorbim de cupele europene"

Antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai, e de părere că medieşenii au făcut un tur foarte bun, în această toamnă. Pustai spune că nu se gândeşte pentru moment la o participare în Europa League. Tehnicianul mai susţine că nu va pleca niciun titular de drept, în această iarnă, şi că îşi mai doreşte 2 atacanţi. În ceea ce priveşte obiectivul pentru retur, acesta este obţinerea a cel puţin 25 de puncte.

- Domnule Pustai, Gazul metan a fost una dintre surprizele plăcute ale primei părţi a sezonului competiţional. Mulţumit de parcursul de până acum?
- Putem să spunem că a fost un tur foarte bun. Ce bine ar fi dacă şi partea secundă a campionatului ar fi la fel de reuşită. Să nu uităm faptul că am obţinut cea mai bună clasare din toate timpurile pentru clubul medieşean. Am avut realizări deosebite în acest an. Am lăsat în urma noastră echipe mari din fotbalul românesc şi suntem la 4 puncte de locul 2 şi la 9 de locul 9. Consider că au fost 18 etape fantastice.
- La Mediaş se vorbeşte deja, în rândul suporterilor în special, despre participarea în Liga Europa...
- Mai avem mult de muncă până să atingem o asemenea performanţă. Tocmai de aceea am şi amintit faptul că ne despart 9 puncte de poziţia a noua din clasament. Nu are sens deocamdată să vorbim despre cupele europene, pentru că mai sunt încă 48 de puncte puse în joc. Este foarte important că am reuşit să ne îndepărtăm de plutonul foarte comprimat din a doua parte a clasamentului. Trebuie să fim foarte atenţi, deoarece o serie de insuccese te pot duce în zona fierbinte a clasamentului, în partea lui inferioară. Sper însă că nu vom avea paşi greşiţi prea mulţi, în retur.
- Care a fost meciul din acest campionat care v-a rămas la suflet?
- Fără doar şi poate victoria din Ghencea, dar şi egalul de la CFR Cluj.
- Ce compartimente credeţi că trebuie întărite în pauza de iarnă?
- De obicei iarna este foarte greu să aduci jucători. Noi avem un lot echilibrat, iar din fotbaliştii care au jucat aproape meci de meci nu va pleca nimeni. Până la reunirea lotului o să îşi revină şi jucătorii care au avut unele inerente probleme medicale. Dacă vom reuşi să aducem 2 atacanţi, ar fi foarte bine. Alte achiziţii nu avem în plan să facem.
- Aţi făcut o analiză a evoluţiilor jucătorilor dumneavoastră în aceste 18 etape? Sunt lucruri care trebuiesc corectate?
- În ciuda locului 5 pe care ne-am clasat, este foarte adevărat că am făcut şi unele greşeli. Vom face o analiză atentă pentru a vedea unde am greşit, pentru a nu mai repeta în retur aceste erori. La aspecte pozitive am putea trece faptul că suntem pe primul loc în clasamentul jocurilor din deplasare, dar şi că am adunat 30 de puncte. Tot un aspect pozitiv este că nu am pierdut decât 4 jocuri în acest an, două în deplasare, două pe teren propriu.
- Obiectiv pentru retur?
- În primul rând ne dorim să ne menţinem situaţia actuală, să fim într-o formă sportivă bună. Să nu uităm că vom porni de la zero şi vor fi puse în joc 48 de puncte. Dacă vom strânge ca şi în tur, adică 30, ar fi ceva extraordinar, dar şi jumătate plus unu, adică 25, ar fi perfect.

Reunire pe 6 ianuarie
Oficialii grupării medieşene au stabilit programul echipei după revenirea din vacanţa de iarnă. Tehnicianul Cristi Pustai va suna adunarea pe data de 6 ianuarie, iar în prima săptămână se vor efectua o serie de teste medicale. Între 10 şi 16 ianuarie, gaziştii vor merge într-un stagiu de pregătire centralizată, la Reghin, unde accentul se va pune pe latura fizică, medieşenii urmând să decoleze, pe data de 18 ianuarie, cu destinaţia Antalya, unde îşi vor stabili cartierul general până pe 4 februarie. Gaziştii vor susţine mai multe meciuri de verificare, fiecare urmând să fie televizat în ţară.

Primele, la zi
Jucătorii medieşeni au intrat în vacanţă după ce au fost invitaţi de conducere la banchetul de final de an. Gaziştii au avut un motiv de bucurie în plus, fiind înştiinţaţi de către mai-marii clubului că în conturi le-au fost virate toate drepturile financiare. "Suntem cu toate plăţile la zi", a afirmat Ioan Horoba, directorul general al grupării medieşene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri