miercuri, 23 februarie 2011

Eric devine tătic !

Eric de Oliveira (25 de ani), mijlocaşul lui Gaz Metan Mediaş, are, în aceste zile, nu doar grija returului de campionat, care se apropie cu paşi repezi, ci şi pe cea a iubitei sale, Cosmina, care este gravidă şi va naşte la începutul lunii iunie.
Sud-americanul a fost foarte aproape să se transfere în această iarnă la formaţia ucraineană Karpatî Lvov, însă a renunţat, după ce s-a sfătuit cu logodnica sa, handbalista Cosmina Dancu (21 de ani), şi a ajuns la concluzia că nu trebuie să se precipite. Cei doi urmează să se cunune civil la vară, după terminarea returului Ligii I, dar înainte de naşterea primului copil al cuplului, aşteptată în iunie.
După ce a cerut ajutorul prietenilor de pe Facebook, pentru a alege un nume bebeluşului, acum Eric a postat pe aceeaşi reţea de socializare prima poză în care începe să se vadă micuţul, care creşte pe zi ce trece în pântecul mamei sale.
Fericiţi că peste câteva luni vor deveni părinţi, Eric de Oliveira (25 de ani), mijlocaşul lui Gaz Metan Mediaş, şi Cosmina Dancu (21 de ani), handbalista echipei Dunărea Brăila, plănuiesc să conceapă şi al doilea copil, imediat după naşterea primului.
Handbalista a vorbit în premieră, pentru Libertatea, despre sarcina ei, aflată în luna a cincea: "Am întrerupt pentru o perioadă activitatea pe teren, deoarece vreau să stau liniştită până când o să nasc. Încă mă mai gândesc dacă o să revin pe teren deoarece ne gândim să concepem încă un copil", ne-a declarat viitoarea mămică.
Extrema stângă a echipei Dunărea Brăila spune că nu s-au hotărât dacă se vor muta în Brazilia, în viitorul apropiat. Cosmina aşteaptă ca Eric să-şi clarifice situaţia de la Mediaş.
Cosmina Dancu a marcat în acest tur de campionat 6 goluri pentru Dunărea Brăila.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri