luni, 14 februarie 2011

Horoba: "Cu Dan Roman şi Vukadinovic am închis campania de transferuri"

Ioan Horoba, directorul general al medieşenilor, s-a aflat în Antalya pe toată durata cantonamentului pe tărâm turcesc. La revenirea în ţară, oficialul Gazului metan a vorbit, în exclusivitate pentru cititorii săptămânalului Tribuna Sporturilor, de meciurile susţinute în Antalya de jucătorii lui Cristi Pustai, precum şi de transferurile perfectate în această perioadă.
- Domnule Horoba, după aproape 3 săptămâni de cantonament în Antalya, Gazul metan a revenit la Mediaş. Cum a fost cantonamentul de la Belek?
- De la bun început vreau să vă asigur că a fost o perioadă de pregătire foarte dură, dar în care jucătorii s-au prezentat bine. Condiţiile de refacere, la fel ca şi cele de cazare şi de masă, au fost la superlativ. Totul a fost foarte bine pus la punct. După 18 zile de cantonament, s-a adunat însă o oarecare stare de oboseală la nivelul lotului, una absolut normală.
- De jocurile amicale susţinute în această perioadă sunteţi mulţumit?
- Ştiţi cum e, în astfel de meciuri, de verificare, nu întotdeauna ai prea multe de văzut. Aceste jocuri nu au prea plăcut ochiului, vorba aceea, suporterilor noştri nu le-au adus prea multe satisfacţii, însă eu unul sunt convins că, până la reluarea campionatului, antrenorul Cristi Pustai va face toate finisările pentru ca, la ora jocului cu Poli Timişoara, echipa să fie în cea mai bună formă. Sunt absolut convins că, la primul meci oficial, efectele pregătirii din această iarnă se vor vedea.
- În Antalya au fost testaţi mai mulţi jucători. Care e situaţia lor, cine rămâne, cine n-a convins?
- Dintre aceştia, 2 jucători au semnat cu noi, zilele trecute, fiecare pe o perioadă de câte 3 ani şi jumătate. Este vorba despre fundaşul Ivan Vukadinovic, un fotbalist care a jucat, în tur, la o formaţie din primul eşalon din Serbia, precum şi de atacantul Dan Roman, ultima dată la FCM Tg. Mureş. Ambii sunt ai noştri până în 2014. Cu cei 2 am încheiat campania de transferuri din această iarnă. Să nu îl uităm şi pe Florin Bratu, cu care ne-am înţeles încă de la debutul pregătirilor.
- În primele amicale am văzut la lucru şi un alt atacant, un finlandez...
- A fost în probe, dar nu ne-am înţeles asupra contractului, aşa că am renunţat la el. Noi voiam pe o perioadă de 3 ani şi jumătate, el pe o perioadă mai mică. Despre Jonne Hjelm e vorba, un vârf de atac de 20 de ani.
- Fertea, de la Cîmpia Turzii?
- El a dovedit, în acest cantonament, că este un fotbalist cu potenţial şi am rămas înţeleşi ca, până la vară, să îi urmărim evoluţiile la echipa sa de club, iar pe urmă vom vedea ce decizie vom lua în privinţa sa.
- Cum vi s-a părut Eric, după 3 săptămâni de absenţă?
- Eric îşi va intra treptat, treptat, în rolul pe care l-a avut în tur.
- Florin Bratu? S-a adaptat la Gaz metan?
- Bratu a început să se acomodeze cu noua sa echipă. Să nu credeţi că este uşor pentru el să se acomodeze la un club din provincie, dar eu am mare încredere în el.
- Am citit, zilele trecute, că Andone se gândeşte la Paul Pîrvulescu. A făcut Dinamo vreo ofertă pentru jucător?
- Vă asigur din capul locului că sunt numai invenţii, pure invenţii. Nu mai pleacă nimeni de la Gaz metan. Nu Dinamo impune preţul jucătorilor, nu Dinamo transferă pe cine vrea, cum vrea... Acest subiect e ca şi închis, Paul Pîrvulescu rămâne pe loc.
- Pentru retur, suporterii Gazului metan vor putea achiziţiona şi abonamente. Care sunt preţurile acestora?
- Abonamentele le vom pune în vânzare în câteva zile. Pentru moment nu pot pronunţa niciun preţ, dar de marţi încolo vom şti cât vor costa, pe fiecare sector în parte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri