miercuri, 2 februarie 2011

Remiză cu Torpedo Moscova

Aseară, jucătorii lui Cristi Pustai au terminat la egalitate întâlnirea cu o echipă nou–promovată în cel de–al doilea eşalon din Rusia. Golul Gazului metan a fost marcat de Alin Liţu, ajuns la "cota" 3 în cantonamentul din Antalya.

Medieşenii rămân cu o singură victorie în amicalele din Antalya. Aseară, gaziştii au terminat la egalitate, scor 1-1, cu o nou-promovată în cea de-a doua divizie din Rusia, Torpedo Moscova. Gazul metan ar fi trebuit să întâlnească o altă echipă, pe NK Istra, din Croaţia, dar în cele din urmă a apărut această modificare în program.
După o primă situaţie irosită de Florin Bratu - şut milimetric pe lângă bară, de la 16 metri, din poziţie de singur cu portarul ('13), ruşii au deschis scorul prin fostul jucător al grupării gorjene Pandurii, Jaka Stromajer, acesta reluând pe lângă Pleşca, din careul mic ('17). Internaţionalul georgian Akaky Khubutia ('29) şi Fl. Bratu ('34) au irosit şansa de a egala, astfel că, după 45 de minute, Torpedo se afla în avantaj.
Intrat la pauză, Vîtcă şi-a salvat echipa în minutul 53. Patru minute mai târziu, defensiva gazistă a gafat încă o dată şi Kafronov a scăpat singur spre poartă, dar a şutat slab şi goal-keeper-ul Gazului metan a reţinut. Liţu a egalat, în urma unei lovituri libere bătute de Kubala ('59). Ultima jumătate de oră a fost a ruşilor, care au trecut în alte 3 rânduri pe lângă golul 2, dar fie a parat Vîtcă, fie au tras alături sau s-a opus bara ('74). Pîrvulescu ar fi putut aduce victoria, în ultimul minut, dar a şutat peste transversaslă, de la 14 metri, lateral stânga.
Cristi Pustai a folosit următoarea formulă de echipă: 12. Pleşca (1. Vîtcă '46) - 3. Trtovac, 19. Fl. Lazăr, 24. Akaky Khubutia (22. P. Pîrvulescu '46), 25. Z. Markovic - 5. Al. Muntean, 21. Todea (cpt.), 15. Hoban, 17. Dudiţă - 10. Fl. Bratu (29. A. Liţu '46), 14. Raul Martin del Campo (7. Kubala '46).
"A fost un meci bun, cu o echipă bună. Din păcate, aproape în toate jocurile am pornit cu un handicap, pe unele greşeli ale fundaşilor, erori pe care sper să nu le facem în campionat. Este şi o stare de oboseală în rândul jucătorilor, pentru că avem câte două antrenamente pe zi, iar meciurile sunt programate la intervale scurte de timp. Încă nu suntem în formă, dar de la meci la meci se vede că grupul funcţionează tot mai bine", a afirmat tehnicianul Cristi Pustai.
"Am 3 goluri marcate până acum, dar îmi doresc foarte mult să ajung să înscriu şi în campionat, pentru ca echipa noastră să câştige cât mai multe puncte. Mă bucur că s-a întors Eric, care sper să ne ajute şi în retur aşa cum a făcut-o în prima parte a campionatului. Granzii campionatului au motive să se teamă de Gaz metan, deoarece am jucat bine în tur şi am luat puncte la echipe mari. Chiar dacă eu am jucat la Steaua, iar Bratu la Dinamo, sper să ne înţelegem perfect în atacul Mediaşului, pentru a înscrie cât mai multe goluri împreună", a spus, la rândul său, atacantul Alin Liţu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri