vineri, 18 martie 2011

Gaz Metan Medias - Pandurii 2-0

Gaz Metan Mediaş a învins pe teren propriu, cu 2-0, echipa Pandurii Târgu Jiu, în primul meci al etapei 22.
Golurile au fost marcate de Eric '55 şi Zaharia '63.
Eric a deschis scorul, în minutul 55, cu un şut cu stângul de la aproximativ 30 de metri.
Zaharia a înscris golul de 2-0, în minutul 63, cu capul din cinci metri, după un corner executat de Eric.
Mediaşul a urcat pe locul 4, având 37 de puncte, dar tehnicianul Cristi Pustai nu se îmbată cu apă rece.

"Sunt bucuros că am adunat 37 de puncte şi cred că am îndeplinit primul obiectiv pentru acest sezon, adică salvarea de la retrogradare. Acum ne putem gândi la clasarea în primele 8 locuri, poate şi la mai mult. Îi dedic victoria de azi fetei mele, care e puţin bolnavă", a spus Pustai.
  "Gaz Metan nu ne-a surprins cu nimic, dar de ce m-am temut cel mai mult, adică o execuţie de excepţie sau fazele fixe, nu am scăpat. Până la execuţia superbă a lui Eric, meciul mergea spre un 0-0. După acel gol, medieşenii s-au dezlănţuit şi puteau marca mult mai mult. Ştiam că dacă cei de la Gaz Metan vor marca, vor primi şi mai greu gol. Am discutat cu baieţii după meci şi le-am spus că trebuie să muncim din greu pentru a mai spera la salvarea de la retrogradare. Cu două victorii consecutive putem ieşi din această zonă neagră în care ne aflăm. Cât despre Eric, chiar dacă, sper să nu se supere, are ceva kilograme în plus, se vede la el valoarea", a spus Grigoraş.

Gaz Metan Mediaş: 12. Pleşca - 16. Zaharia, 19. Fl. Lazăr, 13. Akaki, 29. Vukadinovici - 21. Todea, 5. Munteanu (20. Roman '46) - 27. Eric (17. Dudiţă '67), 15. Hoban, 22. Pârvulescu (6. Bozeşan '84) - 18. Bawab. Antrenor: Cristian Pustai.
Pandurii Târgu Jiu: 80. Mingote - 2. G. Matei (25. Pleaşcă '46), 21. Chiricheş, 3. Viera, 29. Grecu - 14. Voiculeţ, 20. Vranjes - 16. Nistor (9. Apostu '75), 5. Pintilii, 17. Brata (18. Stromajer '60) - 27. Lemnaru. Antrenor Petre Grigoraş.

Cartonaşe galbene: Bawab ' 49 / Chiricheş '17, Matei '19
Arbitri: Mihai Prodan (central) - Micloş Nagy, Petru Gaşpar (asistenţi) - Zoltan Erdei (rezervă).
La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori.
Înainte de începerea partidei s-a ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor catastrofei din Japonia.

Un comentariu:

  1. fara eric gazu nu joaca nimic, asta sa vazut in primele 2 meciuri, cu timisoara si cu astra; nau nici o idee de joc.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri