luni, 21 martie 2011

Lazar şi Sergiu Muth în lotul de tineret

Antrenorul reprezentativei de tineret a României, Emil Săndoi, a selecţionat 22 de jucători pentru turneul amical "4 Nations – Adria, U 21 Cup 2011", care se va desfăşura la sfârşitul acestei luni, în oraşe din Slovenia şi Austria, informează frf.ro. Printre aceştia se numără şi portarul David Lazar, fost la CSU Voinţa, şi medieşeanul Sergiu Muth (foto - alb), fotbalist împrumutat până în vară la Poli Iaşi.

Lotul care se va deplasa în Slovenia şi Austria este următorul: Dinu Moldovan (Espanol Barcelona), David Lazăr (Pandurii Tg. Jiu) - portari; Gabriel Matei (Pandurii), Bogdan Mustaţă (Unirea Urziceni), Sergiu Muth (Poli Iaşi), Sebastian Mladen (AS Roma), Mihai Leca (ACS Berceni), Petre Goge (ALRO Slatina), Valeriu Lupu (Unirea Urziceni), Florian Buleică (Universitatea Craiova) - fundaşi; Alexandru Coman (Juventus Bucureşti), Paul Anton (Gloria Bistriţa), Gheorghe Grozav (Standard Liege), Mihai Răduţ, Cosmin Matei (ambii Steaua), Ciprian Brata (Pandurii), Daniel Vădrariu (Ceahlăul Piatra Neamţ), Alexandru Ţigănaşu (Astra Ploieşti); Sergiu Suciu (AS Gubbio) - mijlocaşi; Marius Alexe (Dinamo); Denis Alibec (Inter Milano), Andrei Voican (Universitatea Cluj) - atacanţi.
Programul meciurilor din cadrul turneului "4 Nations - Adria, U 21 Cup 2011":
Miercuri, 23 martie
România - Albania, ora 16.00 (Domzale / Ljubljana / Slovenia)
Israel - Georgia, ora 16.00 (St. Veit / Austria)
Sâmbătă, 26 martie
România - Israel, ora 16.00 (Klagenfurt - Welzenegg / Austria)
Georgia - Albania, ora 16.00 (Globasnitz / Austria)
Marţi, 29 martie
România - Georgia, ora 16.00 (Glanegg / Austria)
Israel - Albania, ora 16.00 (Ljubljana - Siska / Slovenia).
Reunirea jucătorilor antrenaţi de Emil Săndoi a avut loc ieri, la ora 12.00, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia. Astăzi, la ora 08.05, naţionala de tineret a României va pleca la Viena.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri