joi, 21 aprilie 2011

Gaziştii nu au jucat nimic la Vaslui şi...nimic au şi obţinut!

Echipa pregătită de Cristi Pustai continuă să surprindă în Liga I. Dacă în prima jumătate a campionatului a surprins foarte plăcut, acum ea surprinde într-un mod total neplăcut.
Practic, de vreo cinci etape, ''alb-negri'' intraseră în vrie, însă totul a culminat luni seara cu umilinţa de la Vaslui, scor 3-0 (3-0). Tactica falimentară a matematicianului de pe banca tehnică a gaziştilor care şi-a lăsat vedeta acasă (pe golgeterul Eric de Oliveira) doar pentru a-l proteja de obţinerea unui al patrulea cartonaş galben care ar fi condus la suspendarea sa pentru ''marea'' confruntare de Paşti cu vicecampioana României, Unirea Urziceni anticipase într-un fel acest dezastru.
La Vaslui, medieşenii nu au jucat nimic şi au înregistrat cea mai dură înfrângere din această ediţie de campionat. Au vrut să fenteze fotbalul, mergând la ''ciupeală'', cu o apărare pe două rânduri, iar sportul-rege s-a răzbunat crunt pe ei. Dacă înaintea partidei de la Vaslui mai existau de doi bani speranţă că ''alb-negri'' ar mai putea prinde...ultimul tren spre Europa, acestea s-a spulberat luni seara. Adevărul e că gaziştii nici nu au mentalitatea necesară pentru a face performanţă, lucru observat după meciul dintre Gaz Metan şi FCM Tg. Mureş şi de către un fost antrenor al medieşenilor, Ioan Ovidiu Sabău. Nici mentalitatea tehnicianului Pustai nu e una propice performanţei. Cu declaraţii gen "e greu să baţi o echipă cu jucători aşa buni individual", e uşor de anticipat starea de spirit indusă propriilor elevi. Ca atare, o participare în Europa League nu i-ar fi făcut pe jucătorii medieşeni decât să tremure în ghete şi să le transpire tricourile pe ei de...emoţie! Obiectivi fiind, gaziştii s-au pierdut cu totul în faţa unor "refuzaţi" ai Europei precum Wesley sau Yero Bello. Primul care a "comis-o" a fost portarul Pleşca (min. 20), care l-a faultat prosteşte pe Adailton în careul de 16 m, într-o zonă neutră a suprafeţei de pedeapsă. Penalty-ul just acordat a fost transformat de Wesley, primul care le-a scos gaziştilor fotbalul din cap. A urmat apoi un alt brazilian, Adailton (min. 38 ) care i-a ridiculizat pe Trtovac şi Pleşca şi a înscris pentru 2-0. Yero Bello a pus cireaşa pe tort patru minute mai târziu cu o lovitură de cap expediată la vinclu în urma unei centrări venite de la acelaşi Adailton. Scorul de neprezentare înscris la pauză pe tabela de marcaj l-a determinat pe Pustai să schimbe sistemul de joc în repriza secundă, însă zarurile fuseseră aruncate. Era mult prea târziu să mai fie schimbat ceva, cu toate încercările lăudabile ale lui Hoban şi Bawab de a înscrie măcar golul de onoare. Iată şi echipele care s-au luptat...în zilele noastre la Vaslui - SC: Kuciak - Genchev, Papp, Cânu, Milanov - A. Gheorghiu (min. 64 Milisiavljevic), R. Costin, Wesley, Sânmărtean - Adailton (min. 69 Rivas), Y. Bello (min. 79 Temwanjera). (Antrenor: Viorel Hizo). Gaz Metan Mediaş: Pleşca - R. Zaharia, Trtovac, A. Khubutia, Vukadinovic - Todea, Hoban, Bozeşan (min. 76 Dudiţă), Markovic (min. 46 Bawab), Miclea (min. 63 A. Muntean) - Roman. (Antrenor: Cristian Pustai). Cartonaşe galbene: Gheorghiu, Wesley, Costin, Milanov / R. Zaharia, Todea, Bozeşan.

“E greu sã te bati cu jucãtori asa buni”
Antrenorul Gazului, Cristi Pustai spune cã e foarte greu sã emiti pretentii, mai ales când primeste gol foarte repede si când ai în fata jucãtori foarte buni. “Am încercat de la început sã jucam un 4-3-2-1 si sã tinem cât mai mult de 0-0, dupã care sã introducem un atacant si sã încercãm victoria, însã e greu când iei gol repede sã emiti pretentii. E greu sã ne batem cu o echipã cu jucãtori asa buni individual. Se pare cã meciurile directe vor decide dacã ne-am pierdut sansele de calificare în Europa League. Ar fi cazul sã mai câstigãm si noi, urmeazã meciul cu Urziceniul si de la meciul cu Pandurii nu am mai câstigat”, a declarat Cristi Pustai.

Un comentariu:

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri