luni, 4 aprilie 2011

Giuleşti Intercity

Liga I de fotbal / Rapid – Gaz Metan 2–1
Rapidul a revenit după ce a fost condusă pe teren propriu, câştigând cu 2–1 – prin autogolul lui Zaharia – meciul cu Gaz metan.
Medieşenii n-au reuşit nici de data aceasta să dea lovitura în Giuleşti. Jucătorii lui Cristi Pustai au început bine meciul cu Rapidul, Pîrvulescu i-a furat mingea lui Costa şi a trimis în careu, pentru Todea, care a marcat cu un şut de la 14 metri ('8). "Alb-vişiniii" au replicat slab, abia după aproape o jumătate de oră punându-i probleme lui Pleşca, dar goal-keeper-ul a reţinut pe linia porţii mingea şutată din lovitură liberă de Spadacio ('34). Şase minute mai târziu, Rapidul a marcat, dar golul a fost anulat, Herea şi Cassio făcându-l sandviş pe portarul Gazului metan. Pleşca a avut o nouă intervenţie mare la "capul" lui Cassio, dar mingea trecuse deja de linia porţii ('42): 1-1. Lovitura de graţie a picat în prelungiri, atunci când Zaharia a deviat în propria poartă mingea centrată de Rui Duarte.
Repriza a doua a fost şi mai spectaculoasă. Spadacio ('51) şi Herea ('53) au irosit primele situaţii de gol de după pauză. La celelalte buturi, Bornescu a fost salvat de bară ('63). Spadacio, în alte două rânduri ('65 şi '74), a trecut pe lângă 3-1. Finalul a fost al gaziştilor, Alex Munteanu ('78), Bawab ('88), dar mai ales Dan Roman ('90) - reluare acrobatică, pe lângă, din doar 3 metri - ratând rând pe rând ocazia de a înscrie golul egalizator. Nervii au cedat, la final, fotbaliştii încăierându-se după ultimul fluier al lui Teo Crăciunescu.

Stadion: "Giuleşti". Spectatori: 8.000.
RAPID - GAZ METAN 2-1 (2-1)
Au marcat: Cassio '42, R. Zaharia '45+1 - autogol / Todea '8.
Arbitru: Teodor Crăciunescu.
Asistenţi: Adrian Vidan, Gero Szabo.
Rezervă: Georgian Ionescu.
Observatori: Constantin Gheorghe, Daniel Prodan.
Supervizor: Valentin Alexandru.
Cartonaşe galbene: Bornescu '17, N. Grigore '32, Bozovici '53, Olberdam '70, Glauber '90+3 / Fl. Lazăr '32, Pîrvulescu '43.
După fluierul final, poartul rapidist Mircea Bornescu a primit al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu în urma unor incidente cu jucătorii echipei oaspete la mijlocul terenului.
Şuturi: 10-8 (pe poartă 6-4). Cornere: 5-5. Ofsaiduri: 0-1. Raportul faulturilor: 18-21.

Rapid: 33. Bornescu - 81. Candido Costa (2. Rui Duarte '20), 4. M. Antonio, 27. Glauber, 19. Bozovici - 14. M. Roman (11. S. Frunză '80), 8. N. Grigore, 30. Spadacio, 7. Cesinha - 9. Cassio, 10. Herea (13. Olberdam '60). Antrenor: Marius Şumudică.
Gaz metan: 12. Pleşca - 16. R. Zaharia, 19. Fl. Lazăr, 13. Akaki, 15. Hoban - 5. Al. Muntean, 25. Markovic (10. Fl. Bratu '72), 21. Todea, 22. P. Pîrvulescu (20. D. Roman '61) - 27. Eric, 14. Del Campo (18. Bawab '57). Antrenor: Cristian Pustai.
 


Gaziştii au spart uşa vestiarului. Pustai promite că ia măsuri
Antrenorul echipei Gaz metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat că formaţia sa nu a reuşit să schimbe tradiţia şi să câştige în Giuleşti. Pustai s-a arătat deranjat că uşa vestiarului a fost ruptă şi a promis că va lua măsuri. "A fost un meci greu, dar şi frumos în acelaşi timp. Din păcate am pierdut, dar trebuie să mergem înainte. Am zis înaintea meciului că anul acesta schimbăm tradiţia şi câştigăm în Giuleşti, dar n-am reuşit. Rapid este una dintre echipele cu cel mai bun joc pe teren propriu, a primit doar 3 goluri până acum, aici, iar noi am fost printre cei care au marcat. Mi-am certat jucătorii pentru că au primit cartonaşe gratuite, deşi le-am spus că dacă protestează nu pot schimba niciodată decizia arbitrului. Eu nu le permit acte de indisciplină. Cineva a rupt uşa de la vestiar, nu ştiu cine, dar o să aflu. Eu îmi cer scuze în numele echipei, de-aia i-am şi certat şi le-am spus că nu suntem huligani. Eu zic că suntem o echipă civilizată. E un grup de echipe cu 37 de puncte, ne face cinste că suntem printre ele, alături de Rapid, Steaua şi Dinamo", a spus Pustai.

3 comentarii:

  1. RUSINE SA LE FIE, SCANDALAGIILOR!

    RăspundețiȘtergere
  2. asa suntem noi, de fiecare data cand deschidem scorul in deplasare pierdem, asa am facut si la dinamo,, si la timisoara si la vaslui, si toate deplasarile, cum marcam 1 gol cum de bagam cu churul in poarta. cum sa dai gol in giulesti in min 8` si aperi rezultatu din min 10`, cine poate apara 80` de minute un rezultat?

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri