vineri, 15 aprilie 2011

PA...Europa

Cu 18 puncte pierdute pe teren propriu, gaziştii spun: PA...EUROPA!
Elevii lui Cristi Pustai nu au reuşit nici miercuri seara premiera de a învinge Braşovul, partida din cadrul etapei a XXVI-a încheindu-se aşa cum a început: 0-0. Este un scor ce pare a fi devenit "specialitatea casei", în condiţiile în care în trei dintre ultimele partide (cu Ploieştiul, cu Mureşul şi cu Braşovul) s-a consemnat remiza albă pe tabela de marcaj.
Aşadar, cu numai o singură victorie pe teren propriu în acest retur (2-0 cu Pandurii Tg. Jiu), respectiv cu 18 puncte pierdute în faţa propriilor suporteri (21 obţinute din totalul de 39), fără ca la Mediaş să fi poposit încă "granzii" campionatului (Dinamo, Steaua, CFR Cluj-Napoca), gaziştii spun deja "pa" Europa, istoria despre care vorbeau jucătorii exponenţiali urmând a fi scrisă, probabil, în alt sezon. Iar asta pentru ca e de domeniul fantasticului ca "alb-negri" să poată scoate puncte preţioase din cele trei confruntări, plus alte două deplasări de foc (la Vaslui şi Galaţi). "Reculul" evident înregistrat în acest retur de către medieşeni, i-a "gonit" de la stadion şi pe suporteri care au declarat că s-au săturat să plătească bilet doar pentru a vedea remize şi înfrângeri ale favoriţilor.
Surprinzătoare rămâne însă atitudinea profesorului Pustai care, întotdeauna, vede doar jumătatea plină a paharului. Conferinţele sale de presă încep aproape invariabil cu satisfacţia că echipa sa "a mai adăugat un punct în clasament" (când de fapt a... scăzut două în clasamentul adevărului).

Cu o astfel de mentalitate, dublată de automulţumirea jucătorilor, nu pot fi realizate performanţe notabile şi nici scrise...istorii! E adevărat că tehnicianul gazist ar putea invoca şi de această dată ghinionul (ratările incredibile ale lui Eric, Hoban, Roman fiind în acest sens elocvente) însă tactica îi aparţine în exclusivitate. Iar în cel puţin o jumătate din fiecare meci în care s-au pierdut câte două puncte, medieşenii nu au avut nicio tactică, niciun orizont, oaspeţii fiind mereu aproape să înscrie primii (Brăneştiul chiar a şi înscris). O parte din vină trebuie "transferată" şi asupra atacanţilor: Admir Aganovic este prea bătăios (în sensul rău al cuvântului), Dan Roman prea limitat (caracterizare făcută de fostul său antrenor Ioan Ovidiu Sabău), iar referitor la Florin Bratu se poate spune că gaziştii au transferat un "nume" şi nu un fotbalist. Ceilalţi doi jucători din avanposturi sunt doar...la număr. Alin Liţu este mai mult accidentat, iar Thaer Bawab încă nu arată că ar fi evoluat la juniorii echipelor Real Madrid şi CF Barcelona.

Despre partida dintre Gaz Metan Mediaş şi FC Braşov ar mai fi de spus că, fiecare echipă a marcat câte un gol însă arbitri (în frunte cu "centralul" Alexandru Tudor) nu le-au văzut şi, drept urmare, nu le-au consemnat. În min. 44 Williams a reluat cu capul din marginea careului mic, iar Pleşca a prins balonul dincolo de linia porţii. Fază aproape identică în min. 89 atunci când Hoban a reluat şi el spre poarta goală însă mingea a fost scoasă cu călcâiul din poartă de către fundaşul oaspeţilor, Rusu. În rest ratări monumentale şi de o parte şi de cealaltă: R. Zaharia (min. 10), Ilyeş (min. 36), Eric (min. 57), N. Viveiros (min. 63), Roman (min. 81). Iată şi cele două formaţii care au evoluat în partida de la Mediaş - Gaz Metan: Pleşca - R. Zaharia (min. 46 Bozeşan), Trtovac, A. Khubutia, Vukadinovic - Bawab, Hoban, Todea, Pârvulescu (min. 65 Miclea) - Eric, Bratu (min. 46 Roman). (Antrenor: Cristian Pustai). FC Braşov: Kajcsa - Rusu, Oros, Gaucho, C. Ionescu - N. Viveiros (min. 65 Năstăsie) J. Toloza, Ilyeş (min. 78 Distefano), Stângă - Chipciu (min. 87 Majernic), Williams. (Antrenor: Antonio Conceicao). Cartonaşe galbene: Chipciu, Gaucho, Kajcsa.

Un comentariu:

  1. DEPARTAMENT DE SCOUTING LA GAZ METAN,ZERO.
    Sa infinteze un departament de scouting.Sa aduca brazilieni sau sud-americani in atac,care stiu ,,s-o bage in ate",nu cum face Roman,de exemplu,care din 10 metri trage pe langa poarta,cu poarta goala.
    Si mai presus de orice,SA-L PLATEASCA BINE,nu sa folosesca echipa Mediasului drept trambulina pentru echipe din orase mai mari si mai bine cotate

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri