miercuri, 13 aprilie 2011

Pustai: "va fi greu cu revelaţia returului"

Antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai, a lăudat adversarul din această seară, spunând despre acesta că e revelaţia returului. Florin Lazăr şi Liţu sunt accidentaţi, dar reintră căpitanul Todea, după suspendare. Alex Munteanu şi Aganovic sunt incerţi.

Tehnicianul grupării medieşene, Cristi Pustai, e de părere că meciul din această seară, cu FC Braşov, se anunţă unul dificil, dat fiind faptul că jucătorii săi vor avea de înfruntat "revelaţia returului". "Urmează un alt test pe terenul nostru, cu formaţia din Braşov, una pe care o consider revelaţia acestui retur. FC Braşov este o echipă care joacă frumos şi a obţinut rezultate notabile în aceatsă primăvară. De asemenea, a şi pierdut puncte importante, nu mai departe de etapa trecută, acasă, cu Gloria Bistriţa. După ce au dominat copios, au pirdut cu 1-0, primind gol la singurul şut pe spaţiul porţii al oaspeţilor. Au pierdut greu la Bucureşti, 2-1 cu Dinamo... Pe undeva, Braşovul este o echipă care ni se aseamănă. Tocmai de aceea, meciul se anunţă unul foarte, foarte greu”, a spus antrenorul medieşenilor.
Pustai nu îi pote folosi nici de data aceasta pe Florin Lazăr şi Alin Liţu, ambii accidentaţi, în vreme ce Alex Munteanu şi Admir Aganovic sunt incerţi. reintră, în schimb, căpitanul Cristi Todea, care şi-a ispăşit etapa de suspendare sâmbătă seara, cu "U" Cluj.
Partida de astăzi va fi transmisă în direct de GSP TV, de la ora 17.30.

Pustai: "Sărbătorim Paştile prin muncă"

Antrenorul Gazului metan a luat foc când a auzit că echipa pe care o pregăteşte va juca în ziua de Paşte. După ce Liga Profesionistă de Fotbal a decis ca 3 partide din cadrul etapei a XXVIII-a să se dispute chiar în prima zi de Paşti, tehnicianul "lupilor negri” nu şi-a ascuns dezamăgirea faţă de această programare. Cristi Pustai a spus că este dezamăgit de programarea partidei cu Unirea Urziceni în 24 aprilie, cu atât mai mult cu cât este vorba de una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii. "E foarte greu să vorbim despre acest lucru, care este o premieră, şi o premieră urâtă. Pe lângă sport, noi aici trebuie să facem şi educaţie şi este totuşi cea mai mare sărbătoare în lume şi noi o sărbătorim prin muncă. Cred că s-au dus acele vremuri când trebuia să onorăm sărbătorile printr-o pseudo-muncă, însă din păcate suntem supuşi la acest lucru. Tocmai de aceea mi-e greu să comentez, vom sta în cantonament şi după ce că vom juca tot la 3 zile, cu un program foarte încărcat, jucăm şi în Sfânta zi de Paşti”, a spus Pustai. 

Conceicao: "Mergem la Mediaş să câştigăm"

Antrenorul formaţiei FC Braşov, Antonio Conceicao, a declarat, ieri, că elevii săi vor merge la Mediaş cu gândul de a lua puncte echipei Gaz metan, după cele două înfrângeri suferite, în deplasare, cu Dinamo, şi pe teren propriu, cu Gloria Bistriţa. "Sper ca ce s-a întâmplat în ultimele două meciuri să ne întărească, să întărească vestiarul, iar la Mediaş să luăm puncte. Eu cred foarte mult în forţa echipei mele şi am foarte mare încredere în băieţi. Sper să dăm un randament mai bun, după cele două eşecuri consecutive în campionat. La Mediaş vom avea un meci foarte greu, însă mergem să ne batem pentru un rezultat bun. Vom întâlni una dintre echipele bune ale campionatului, care luptă pentru un loc în Liga Europa, dar cu toate acestea noi vom încerca să obţinem maxim din acest joc", a spus Conceicao.

2 comentarii:

  1. da, deaia e titular de drept in centrul apararii si la urcat la inchidere pe markovic ca laar cu akaki fac un cuplu solid in aparare.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Presedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Organizator competitii: Ioan Aloman
  • Director Sportiv: Claudiu Boaru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazistul | Lupii negri