vineri, 6 mai 2011

Gaz Metan Mediaş se pregăteşte de Champions League

Primarul municipiului de pe Târnava Mare, Teodor Neamţu (foto) a declarat joi, în cadrul conferinţei săptămânale de presă că a avut mai multe discuţii cu cei doi sponsori ai echipei locale de fotbal (Romgaz şi Transgaz), iar aceştia şi-au manifestat disponibilitatea de a sprijini din punct de vedere financiar şi logistic echipa Gaz Metan Mediaş pentru a accede, în premieră, într-o competiţie europeană intercluburi.

''Ştiu că există multe voci care susţin că Mediaşul nu vrea să joace în Europa League. Nu este deloc aşa. Dacă fotbaliştii sunt capabili de o asemenea performanţă, nu există impedimente din partea sponsorilor. Mai mult decât atât, am înţeles că s-a reuşit achiziţionarea unui imobil din vecinătatea stadionului, în care funcţiona un local, tocmai în ideea de a supraînălţa şi acoperi tribuna I. Astfel capacitatea stadionului va ajunge la peste 10.000 de locuri, iar arena va putea găzdui inclusiv partide de Champions League".

Până atunci însă echipa de baschet masculin a clubului medieşean se pregăteşte şi ea de o premieră: accederea în finala play-off, după ce miercuri seara elevii lui Bruno Soce au reuşit, în faţa propriilor suporteri, o nouă victorie, cu scorul de 83-77 (43-41) în confruntările cu "U" Mobitelco Cluj-Napoca, scorul devenind 2-1. Un nou succes azi, joi, i-ar propulsa pe "alb-negri" în finala competiţiei care, de cinci ani, are aceleaşi protagoniste: CSU Asesoft Ploieşti şi U Mobitelco Cluj Napoca.

4 comentarii:

  1. eu iti voi da imagine si link , pentru ca nu am banner in HTML . Spune-mi unde sa iti las poza si linku ?

    RăspundețiȘtergere
  2. dar iti trebuie in HTML, ca altfel nu am cum sal public.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ba da merge , intri la adaugati un obiect widget si dai la fotografie..acolo pui imaginea..si unde scrie LINK treci linkul meu si merge..doar asa fac si eu la mine pe blog !

    RăspundețiȘtergere
  4. bine gazistule, pune poza pe net(de ex:imageshack.us) si dami linkul sa o descarc.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Presedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Organizator competitii: Ioan Aloman
  • Director Sportiv: Claudiu Boaru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazistul | Lupii negri