joi, 26 ianuarie 2012

Pentru a-şi primi banii, Bratu trebuie să marcheze 7 goluri în retur

Înaintea plecării în stagiul de pregătire centralizată din Antalya, unde Gaz Metan Mediaş va susţine mai multe jocuri de verificare, directorul-general al clubului de pe Târnava Mare, Ioan Horoba şi antrenorul principal Cristian Pustai au susţinut, miercuri la prânz o conferinţă de presă comună, prilej cu care au fost făcute mai multe dezvăluiri.
 Una dintre acestea îl vizează pe Florin Bratu, atacantul care, zilele trecute a încercat un transfer la Dinamo Bucureşti, însă din păcate pentru acesta, eşuat. "Bratu a revenit la Gaz Metan, unde a acceptat o diminuare a contractului său. De asemenea de comun acord am stabilit ca acesta să-şi primească o parte din prima de instalare doar în situaţia în care va marca, în retur, cel puţin şapte goluri. Aş mai dori să precizez că, din banii încasaţi pentru transferul lui Pârvulescu, jucătorii şi-au primit salariile la zi, inclusiv prima de obiectiv din sezonul trecut. Legat de Pârvulescu şi de speculaţiile care s-au făcut în ultima vreme că un medieşean ar trebui să ocupe funcţia deţinută de subsemnat, trebuie spus că Eugen, tatăl jucătorului transferat la Steaua, i-a cerut în mod expres lui Gigi Becali să nu ofere mai mult de 500.000 de euro pentru transfer, tocmai în ideea ca Paul să ajungă în curtea lui Dinamo.

 Străini in probe in Antalya
Altfel, vrem să continuăm aceeaşi politică în privinţa transferurilor, care s-a dovedit a fi una de succes, respectiv să achiziţionăm jucători liberi de contract. Chiar avem referinţe despre vreo 5-6 jucători care vor veni în Antalya pentru a fi testaţi, inclusiv din Nigeria şi Coasta de Fildeş. Nu vrem să facem încă dezvăluiri, de aceea nu am acceptat nici măcar televizarea partidelor noastre de verificare, spre a lucra în linişte.

Relatie bună...
Trebuie să se ştie, de asemenea că colaborarea cu Pustai este una normală, cordială şi nu m-am gândit nicio clipă să propun înlocuirea sa cu antrenorul secund. E adevărat că pe Dan Matei, eu l-am propus la echipă pentru că îl cunosc foarte bine, este un jucător cu multă experienţă în Liga I şi, în plus şi absolvent de Cibernetică al Universităţii Babeş-Bolyai, ca şef de promoţie", a spus Ioan Horoba.
La rândul său Cristi Pustai a făcut referire la situaţia unor jucători precum Bud şi Raul del Campo care vor efectua, în Turcia programul de recuperare, Dudiţă şi respectiv Alex Munteanu urmând, probabil, să evolueze în chiar primul meci al sezonului.

Casă, nu vilă
Profesorul de matematică s-a arătat nemulţumit de faptul că "Rondul de Sibiu" a scris în exclusivitate deapre vila acestuia aflată în construcţie în imediata vecinătate a stadionului "care de fapt nu e chiar atât de mare cum s-a speculat. Are doar trei camere însă pare semeaţă pentru că e situată pe coama unui deal", a precizat tehnicianul "alb-negrilor".

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (8500 locuri); (8500 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud


  • Consiliu director
    Marcel Piteiu
    Corin Cindrea
    Mircea Lupu
    Ioan Rusu
    Radu Moldovan

  • Presedinte : Corin Cindrea
  • Director General : Ioan Horoba
  • Director General Adjunct : Iosif Biro
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Organizator competitii: Ioan Aloman


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site UEFA : Site UEFA - Gaz Metan Medias