Accidentat la genunchi în minutele de încălzire de dinaintea unui meci amical desfăşurat în Antalya, mijlocaşul Thaer Bawab şi–a reluat pregătirea împreună cu lotul medieşenilor şi a mărturisit că abia aşteaptă startul sezonului. ”Genunchiul este în regulă, nu mai este niciun fel de problemă, totul merge spre bine. Am intrat deja de ceva vreme în programul echipei, iar acum gândul meu este doar la prima etapă, cea cu Dinamo. Îmi doresc pentru retur să înscriu mai multe goluri decât în prima parte a sezonului, pentru a ajuta echipa să urce cât mai sus în clasament”, a afirmat Bawab care, după 18 etape, este golgeterul grupării pregătite de tehnicianul Cristi Pustai, cu 6 goluri..
Mijocaşul Alex Munteanu a fost urmărit de un ghinion teribil în returul cu Mainz, în turul III preliminar al Europa League. Mai erau 10 minute până la finalul prelungirilor, iar la o acţiune pe dreapta, aproape de centrul terenului, fotbalistului i s–a întors genunchiul. Verdictul medicilor a fost crunt: ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul drept. În primul stagiu de pregătire din Antalya, mijlocaşul a revenit pe gazon, după o jumătate de an de la teribila accidentare.
”În amicalul cu Gloria Bistriţa am fost titular şi am jucat tot meciul. A fost incredibil să fiu din nou pe teren după această pauză de 6 luni. De când am aşteptat să fiu din nou pe teren... Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât am şi marcat unicul gol al meciului, ceea ce m–a motivat şi m–a întărit şi mai mult, pentru că golul te motivează cel mai tare. Mi–am păstrat goluri şi pentru campionat. Sper să joc cât mai mult, să prind din nou prima echipă şi să nu mai am parte de accidentări”, a afirmat Munteanu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
Despre Gaz Metan Medias
- Gaz Metan Medias
- Medias, Romania
- Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623
Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)
Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011) Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu