luni, 5 martie 2012

"Deja-vu" a lui Radu Zaharia: a recidivat cu gafele!

Dinamo - Gaz Metan Mediaş 2-0 (C. Munteanu 11`-pen, I. Dănciulescu 28`)
Partidă fără istoric în această seară pe Arena Naţională, unde Dinamo a trecut de Gaz Metan Mediaş cu 2-0. Meciul s-a decis practic în minutul 9, când Radu Zaharia a fost eliminat pentru o intrare imprudentă în careu, iar Cătălin Munteanu a deschis scorul din lovitură de la 11 metri. Ionel Dănciulescu a majorat avantajul în minutul 28, scorul final al partidei fiind 2-0 pentru "cîinii roşii". În urma acestui rezultat, Gaz Metan rămâne pe locul 12 în clasamentul Ligii I cu 21 de puncte. 

După două luni și jumătate de pauză, suporterii medieșeni așteptau cu sufletul la gură reluarea campionatului, pentru a-și vedea la lucru favoriții. Obișnuiți cu vacanța prelungită în Turcia (Antalya) elevii lui Cristi Pustai au realizat însă foarte târziu că se află la București pe cel mai mare stadion din țară (Național Arena) pentru disputarea unui meci oficial și nicidecum a altui amical.
Sâmbătă seara, în partida cu campioana de toamnă, gaziștilor le-a trebuit o repriză întreagă pentru a realiza că vacanța a luat sfârșit. Primul fotbalist aerian (la propriu și la figurat!) fundașul dreapta Radu Zaharia (foto) avea să fie trimis la plimbare de către tizul său Radu Petrescu (arbitrul bucureștean al partidei), după doar zece minute de joc, dat fiind faptul că l-a lovit cu bocancul în cap, în interiorul careului, pe Marius Niculae. Un fel de "deja-vu", pentru că și în meciul tur, pierdut de "alb-negri" cu 0-5, același jucător a comis-o în împrejurări aproape identice.
Rămasă fără Zahar (ia) evoluția medieșenilor a continuat să le lase suporterilor un gust amar. Singurul care s-a zbătut - însă fără rezultat pe tabela de marcaj - a fost ex-dinamovistul Bratu care l-a supus la grele cazne pe portarul advers, Bălgrădean.
În rest o evoluție modestă, aproape penibilă a trupei pregătite de profesorul de matematică iar în final, un scor mai mult decât blând (doar 2-0) în favoarea câinilor roșii. Așadar, într-o partidă fără istoric, gazdele au deschis scorul, din penalty (min. 11) prin Cătălin Munteanu, în urma gafei monumentale a lui Zaharia (care ar trebui trimis definitiv la echipa a doua, în locul lui Sergiu Muth) și apoi (min. 28) l-au majorat prin Dănciulescu (care a reluat cu capul din 5 metri o centrare venită de pe partea dreaptă de la Luchin).
La acest scor, Liviu Ciubotariu și-a aruncat în luptă noile achiziții, spre deosebire de Pustai care a început partida cu ei în teren. Însă atât Issa Ba cât și Aymen Tahar s-au arătat cu mult sub valoarea celor plecați în această iarnă de la Gaz Metan, respectiv Hoban (cel mai bun la noua sa echipă în partida cu Rapid) și Miclea (autorul victoriei sibienilor în meciul cu Astra).

Pe medieșeni îi așteaptă vineri seara o altă partidă extrem de dificilă, pe teren propriu, în compania unei alte foste campioane, CFR Cluj-Napoca, pe care o vor aborda fără o serie de titulari încă accidentați (Lițu, Vitinho, Bawab, Bud).

Iată și formațiile care au evoluat sâmbătă - în premieră - pe Național Arena: Dinamo București - Bălgrădean - Luchin, D. Grigore, Moți, Scarlatache - Rus (min. 64 Strătilă), D. Kone, C.Munteanu, Alexe (min. 73 C. Matei) - Dănciulescu (min. 58 Platini), M. Niculae. (Antrenor: Liviu Ciubotariu). Gaz Metan Mediaș: Pleșca - R. Zaharia, Frăsinescu, Markovic, Buzean - R. Avram (min. 21 Lazăr), Issa Ba, Tahar (min. 66 Breeveld), Todea (min. 76 A. Muntean), C. Petre - Bratu. (Antrenor: Cristian Pustai). Cartonaș galben: Lazăr (min.31). Cartonaș roșu: Zaharia (min. 10).

4 comentarii:

  1. ASAAA! IL TRIMITE PE MUTH LA ECHIPA A II-A,CARE ESTE JUCATOR DE ECHIPA NATIONALA DE TINERET. A FOST MANDRU SI PUSTAI, SI HOROBA CAND MUTH PURTA BANDEROLA DE CAPITAN IN MECIUL CU LETONIA, SI IN + A SI JUCAT IREPROSABIL, DAR I-A LUAT ASA, O AMNEZIEEE.....IAR CA RASPLATA, LA INTENTIA DE A "ATENTA" PRIN PREGATIRE LA POSTURILE CELOR CARE SUNT OCROTITI DE "MAI MARII CLUBULUI", IATA CE PATESTE ACEST PUSTI DE 21 DE ANI CARE ARE TUPEUL SA ....JOACE FOTBAL. PUR SI SIMPLU IL PUNE "PE DREAPTA"! BRAVO'S DOMNILOR, HALAL CARACTER PE UNII DINTRE VOI!(SI)DE ACEEA AVEM UN FOTBAL DE O CALITATE ATAT DE INDOIELNICA.
    CAT DESPRE ZAHARIA, EU ZIC CA NICI NU ARE O VINA ASA MARE, PRECUM O ARE CEL CARE NU A APRECIAT DACA, CAT SI CUM ESTE DE PREGATIT SI DACA POATE FACE FATA UNUI ASEMENEA MECI. EHEI, DAR DEFAPT, TREBUIA SA FIE IN TEREN ATAT EL,CAT SI ALTII, FIINDCA TREBUIE SA JOACE, SAU SA FIE IN TEREN! P)

    RăspundețiȘtergere
  2. faharia au mai spuso multi ca nu are ce cauta la gazu, incep sa cred ca au dreptate.
    e a doua oara cand facea aceeasi, prostie, prima data se iarta dar daca contunui cu prostie, lasate, sau mai bine lasal pe banca poate nici acolo, ca muth sta la echipa 2a, vai de gazu

    si sambata viitoare cu totii la sibiu, sa aratam ca nu suntem "in deplasare turisti,acasa putini si tristi"

    RăspundețiȘtergere
  3. In meciul de vineri cu CFR-ul, Muth v-a juca cu Lazar-f.centrali, Frasinescu cu Zarco-f. laterali, Todea-m.inchizator, si restu',....atacanti! Pe ei si pe mama lor!!! HAI GAZUUUUUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. o sa fiu la sibiu sa aratam ca avem si echipa si galerie. hai gazu

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Presedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Organizator competitii: Ioan Aloman
  • Director Sportiv: Claudiu Boaru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazistul | Lupii negri