vineri, 30 martie 2012

Dinamo – Flacăra Mediaş, acum 57 de ani, tot în Cupă

În actuala ediţie a Cupei României "Timişoreana" sorţii au stabilit ca una din semifinale să o dispute Dinamo Bucureşti şi Gaz metan Mediaş.
Având în vedere condiţiile vitrege în care s-au desfăşurat ultimele două întâlniri din actualul campionat intern (cu un om mai puţin pe teren), cu siguranţă jucătorii medieşeni şi antrenorul lor, Cristi Pustai, îşi doresc ca aceste partide, tur-retur, să aibă o desfăşurare normală şi, printr-o mobilizare generală, ţinând cont că returul hotărâtor are loc la Mediaş, să le dea câştig de cauză. Mai ales că fotbaliştii de pe Tîrnava Mare au intrat, anul trecut, în atmosfera europeană a fotbalului şi singura posibilitate de participare şi în acest an e câştigarea Cupei sau - poate - chiar şi prezenţa în finală!

Profităm de această ocazie şi aducem în memoria celor mai vârstnici şi redarea pentru cei mai tineri a atmosferei în care s-a disputat tot o partidă din Cupa României, dar în optimile de finală, între Dinamo şi Gaz metan (pe atunci Flacăra Mediaş). Era toamna anului 1955, începutul lunii lui Brumar, când musatul clocotea în pivniţele unităţilor viticole din apropierea Mediaşului (şi erau destule, Axente Sever, Bazna, Biertan, Dupuş, Nemţa, Richiş, Valea Viilor şi altele), iar iubitorii fotbalului de pe toată Valea Tîrnavei Mari, de la Sighişoara până la Blaj, fierbeau de dorinţa de a vedea la lucru una dintre formaţiile fruntaşe ale fotbalului românesc, şi anume Dinamo Bucureşti, cea care se încununa cu titlul de campioană a României în anul 1955 (campionatul se desfăşura din primăvară şi până în toamnă) şi avea în componenţa ei numeroşi jucători care au făcut parte din naţionala României în confruntarea cu una dintre formaţiile Diviziei B, Gaz Metan.

Partida s-a desfăşurat la Mediaş, miercuri, 2 noiembrie 1955, întâlnirea stârnind un mare interes, oraşul fiind invadat de suporteri, care au luat loc în jurul terenului, peste 600 la număr. Tribuna întâi a terenului era din beton, iar de cealaltă parte era doar o ridicătură de pământ, cu câteva bănci de lemn, în contrast total cu ceea ce este acum, o tribuna a II-a cu peste 5000 de locuri, pe scaune moderne, galben şi albastre.
Pentru a reliefa importanţa acestui meci mai trebuie spus că ziarul de specialitate, Sportul Popular, a trimis la Mediaş pe remarcabilul ziarist şi comentator radio-TV Radu Urziceanu. În cronica sa de la faţa locului, acesta nota: "Echipa Dinamo Bucureşti a meritat victoria fiindcă a jucat mai tehnic, şi-a impus superioritatea pe o durată mai mare de timp, a păstrat mai multă vreme balonul în posesia ei. Flacăra Mediaş a realizat un rezultat onorabil datorită mai ales dârzeniei cu care au luptat toţi jucătorii". Dar iată formaţiile care au intrat pe teren sub escorta arbitrului Gheorghe Osiac din Timişoara: 
Flacăra: Dumitran - Luca, Diaconu, Şarlea, Molnar II, Molnar I - Drăgoi, Orosz, Filip, Langa II, Binder. (Multe nume din această formaţie au devenit emblematice pentru mai vechii iubitori ai fotbalului medieşean).
Dinamo: Birtaşu - Toma, Băcuţ II, Szoko - Călinoiu, Băcuţ I - Magheţ, Nicuşor, Ene, Neagu, Suru.

După cum rezultă din cronica vremii, jucătorii medieşeni au început foarte puternic partida şi au dominat primele 20 de minute, având situaţii mai bune de a marca, prin Filip (min. 4), şi Drăgoi (min. 11 şi 16). Apoi, Dinamo a pus stăpânire pe joc şi a deschis scorul în minutul 27, prin Magheţ, care a şutat puternic pe jos, din unghi dificil. Până la pauză, Dinamo a mai ratat o situaţie de a marca prin Nicuşor, în minutul 40 (peste ani, Dumitru Niculae Nicuşor a ajuns antrenor la Dinamo).

După pauză, tot oaspeţii au fost cei care au jucat mai bine şi şi-au mărit avantajul la 2-0 prin golul marcat de extrema stângă Suru, cu un şut plasat, după o combinaţie cu Ene şi Nicuşor. Medieşenii, răniţi în orgoliu, au stârnit o ripostă neaşteptată şi au redus din diferenţă prin golul marcat de Drăgoi, în min. 55. După acest gol, jucătorii echipei gazdă au atacat şi mai înverşunat, fiind foarte aproape de egalare, Băcuţ II salvând de pe linia porţii un gol gata făcut. Experienţa şi superioritatea tehnico-tactică a dinamoviştilor şi-au spus cuvântul şi ceea ce n-au reuşit medieşenii au reuşit ei, adică marcarea unui gol, prin Nicuşor, în minutul 73, scorul devenind 3-1. Când se părea că apele s-au liniştit, Binder, inimoasa extremă stânga a echipei gazdă, a marcat din apropiere, urmărind o centrare a lui Drăgoi (3-2), scor cu care a luat sfârşit partida, spre nemulţumirea atât a jucătorilor, cât şi a spectatorilor, cu toţii fiind de acord că şi în acea partidă se putea mai mult. Una peste alta, rândurile de faţă îşi propun să contribuie la crearea acelei atmosfere propice pregătirii şi desfăşurării celor două partide cu Dinamo, din semifinala Cupei României, şi - ce nu s-a reuşit în urmă cu 57 de ani şi ceva - să izbândească acum.

Un comentariu:

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri