miercuri, 7 martie 2012

Gaz Metan - CFR marchează cinci ani de mandat al lui Cristian Pustai

În preziua împlinirii a cinci ani de la preluarea echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș, antrenorul principal al "alb-negrilor", Cristian Pustai a susținut o conferință de presă premergătoare confruntării de pe teren propriu cu CFR Cluj-Napoca, programată vineri de la ora 21.30.

7 indisponibili pentru meciul cu CFR
Conștient că pe medieșeni îi așteaptă o partidă extrem de dificilă în compania unei formații cu o linie de clasament de invidiat, tehnicianul gazist a menționat faptul că speră să nu fie stricată tradiția partidelor de pe teren propriu în compania feroviarilor ardeleni, respectiv să încheie meciul neînvinși. Asta chiar dacă din formație se pare că vor lipsi pe lângă mai vechii indisponibili (Lițu, Bud, Raul del Campo, Trtovac)  și Bawab, plus Vitinho, la care se adaugă Radu Zaharia suspendat după eliminarea din partida cu Dinamo.
Legat de acest incident dar și de insinuările președintelui de la CFR Cluj-Napoca, Iuliu Mureșan, potrivit căruia partida cu "câinii roșii" nu s-ar fi disputat doar pe teren, Radu Zaharia (foto alb) fiind "închiriat" de câtre dinamoviști, Pustai a răspuns ironic la întrebările adresate de jurnaliști: "L-am folosit pe Zaharia pe respectivul post, convins fiind că nu trebuia să apelez la unul dintre dumneavoastră pentru a evolua ca fundaș dreapta. El a jucat în toate meciurile de pregătire din Antalya și a făcut-o foarte bine. Dacă acum a greșit probabil că nu va mai prinde lotul, deși personal nu cred că ar fi trebuit eliminat. Penalty-ul a fost indiscutabil însă lovitura aplicată lui Marius Nicolae în umăr și nicidecum în cap, nu a fost nici de departe atât de dură".
Altfel, Pustai a recunoscut că așteaptă, în aceste zile, legitimarea unui atacant pe care l-a avut deja în probe. De menționat că accesul la partida de vineri seara este gratuit pentru reprezentantele sexului frumos și pentru copiii sub 14 ani, în rest prețul tichetelor fiind același peste tot, adică 10 lei. 

Un comentariu:

  1. Ii doresc domnului Pustai multa bafta in continuare in meseria de antrenor si cel putin inca 5 ani la GAZ METAN si cu aceleasi realizari.Sper sa gaseasca cheia spre victorie si fara indisponibili si sa-si faca un cadou frumos la implinirea a 5 ani de stat pe banca Gazului.HAI GAZU!HAI BAIETII!

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri