luni, 19 martie 2012

Victorie categorică a Gazului în derby-ul cu Voința chiar la Sibiu

vOINTA sIBIU - Gaz Metan Mediaş 0-2 (Vitinho 38`, Petre 46`)
Gaz Metan Mediaș a câștigat absolut meritat derby-ul județului Sibiu, cu 0-2, la capătul unui joc în care, aproape o repriză, a evoluat cu un om în minus, după eliminarea lui Mădălin Ciucă.
Sibiul și Mediașul au jucat cu garda jos într-un meci catalogat ca un veritabil derby al județului din sudul Ardealului. Sibienii au început bine meciul, dar gaziștii lui Pustai au echilibrat imediat partida după primele 20 de minute și au marcat la cele mai clare ocazii avute. Voința rămâne fără victorie în liga 1 în fața Gazului lui Pustai.
Pustai a mizat pe o echipă ofensivă cu brazilianul Vitinho ca vârf împins, dar Alex Pelici a mizat și el curajos pe aceiași formulă cu trei jucători de atac spre buturile lui Pleșca, iar spectactolul a fost garantat pentru cei peste 7.000 de spectatori veniți sâmbătă după amiază pe Municipalul sibian.

Voința a părut o echipă mică, neputincioasă, aproape incapabilă să dea o replică decentă, deși a jucat aproape o repriză cu un om în plus, în urma eliminării lui Mădălin Ciucă. Chiar și în zece oameni, Gazul s-a aflat în permanență la conducerea jocului, deși, așa cum era normal, făcuse un pas înapoi. Cu o așezare 4-1-3-1, medieșenii reușeau să îi țină la distanță de poarta lui Pleșca pe sibieni, care se vedeau nevoiți să apeleze la centrări pentru a se apropia de careul Gazului, însă apărarea acestora tăia din fașă acțiunile cât de cât mai "închegate".
Finalul meciului disputat astăzi, pe stadionul „Municipal” din Sibiu, a consfințit victoria categorică a Gazului Metan, în fața unei formații a Voinței care a fost, în cea mai mare parte a timpului, neputincioasă.
Mediașul a ripostat prin atacuri pe flancuri, acolo unde Munteanu și Petre au ”arat” terenul.

Mediașul ia o gură de oxigen la Sibiu și se îndepărtează pentru moment de locurile retrogradabile, în timp ce Sibiul lui Pelici rămâne în zona nisipurilor mișcătoare și trebuie să tragă tare dacă vrea să nu se întoarcă la matineul ligii 2 după numai un sezon.

Peste 7000 de oameni la derby
Voința Sibiu avea și are nevoie de puncte pentru a sta liniștită în această luptă pe viață și pe moarte, a retrogradării, care este mai acerbă ca niciodată, în ea fiind implicate formațiile clasate pe locurile 10-18. Însă, sibienii nu aveau neapărat nevoie de un succes în meciul de astăzi, pentru că urmează atâtea meciuri în care victoriile pot să vină, dar o victorie în fața Gazului era confirmarea de care publicul și echipa avea nevoie. Aceasta nu s-a concretizat, iar Gaz Metan a demonstrat încă o dată că este cea mai bună echipă de fotbal din județ. Ba chiar și mulți dintre spectatori recunoșteau, la finalul meciului, cu capetele plecate, că Gaz Metan a câștigat mai mult decât meritat. „Ne-au învățat fotbal”, spunea un spectator grăbit să plece de pe stadion înainte de terminarea partidei. „Am jucat mai slab ca în tur, măcar acolo am avut ceva ocazii, deși ne-au bătut la scor de neprezentare”, îi răspundea oftând un altul. Concluzia meciului a venit însă din partea directorului tehnic al Voinței Sibiu, Sandu Tăbîrcă, care, în conferința de presă de după meci, a spus că echipa sa a pierdut meritat și că orice spectator din tribună a văzut acest lucru.
Suporterii sibieni de la Peluza Sud au afişat 2 bannere, “Noi în deplasări pe banii noştri/ Voi cu bani de la conducătorii voştri” ironizând medieşenii ca aceştia merg în deplasări pe banii conducerii, şi “România szeretlek” (= România te iubesc), aluzie la problematica înfiinţării unei facultăţi cu predare în limba maghiară la Târgu Mureş; în timp ce suporterii medieşeni, aproximativ 80, au răspuns cu 3 bannere, unul către conducere: “Eric avem nevoie de tine” si 2 către fanii sibieni: “Valoarea şi mentalitatea ne atestă superioritatea” şi “Noi în Europa League/ Voi pe sate şi-n Avrig” (mesaj confiscat de stewarzi la jumătatea primei reprize după ce fanii medieşeni l-au luat de pe gard intenţionând să-l ţină în mână). Mesajul a fost confiscat de către stewarzi, deoarece a deranjat persoane din conducerea celor de la Sibiu.

2 comentarii:

  1. MULTUMIM GAZ METAN afost un joc minunat controlat de la un capat la celalalt si sper sa continuati tot asa pt ca sunteti pe un drum bun.HAI GAZU!HAI BAIETII!

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri