luni, 23 aprilie 2012

Meci de totul sau nimic pentru Gaz Metan

Gaziștii dispută luni seara un meci capital în tentativa de menținere în primul eșalon fotbalistic al țării. Orice rezultat în afară de victorie, condamnă aproape definitiv elevii lui Cristi Pustai la...matineu!
Pentru unii suporteri medieșeni însă, partida cu Pandurii Tg. Jiu este considerată una ușoară, chiar floare la ureche, pentru simplul motiv că director executiv al gorjenilor este nimeni altul decât medieșeanul Eugen Pârvulescu.
Dar fostul arbitru asistent din Mediaș nu crede în lacrimi și nu pare câtuși de puțin impresionat de soarta "alb-negrilor". Ba dimpotrivă, acesta are de plătit câteva polițe conducătorilor echipei-fanion de pe Târnava Mare și arde de dorința unei victorii a formației sale, pregătite de Petre Grigoraș. În primul rând, Eugen Pârvulescu le poate reproșa acestora faptul că au angajat la club un venetic (pe Ioan Horoba) refuzând să-i acorde măcar creditul pe care i l-a oferit Marin Condescu. În al doilea rând, deși susține că a îngropat securea războiului cu președintele Corin Cindrea, nu va putea uita reproșurile publice aduse fiul său, Paul, pe care acesta l-a calificat drept cel mai  zvăpăiat fotbalist atunci când evolua la Gaz Metan. Nici partida tur nu va putea fi ștearsă cu buretele din memoria lui Eugen Pârvulescu, cel care și-a văzut fiul comoționat și ajuns la spital, acuzând că niciun oficial gazist nu s-a interesat de starea sa de sănătate. În fine, directorului executiv de la Pandurii Tg. Jiu nu i-au căzut deloc bine "dezvăluirile" omologului de la Gaz Metan, Ioan Horoba, cel care a declarat într-o conferință de presă că s-ar fi opus cu vehemență transferului fiului său la Steaua, ba chiar că i-ar fi sugerat lui Gigi Becali să nu ofere pentru acesta un preț mai mare de 600.000 de euro, tocmai pentru a ajunge în "curtea" lui Dinamo. Iată așadar suficiente argumente pentru a anticipa o luptă pe viață și pe moarte a oltenilor în confruntarea de luni seara de la ora 19 cu Gaz Metan Mediaș.
Antrenorul gaziștilor, Cristi Pustai pare însă ceva mai liniștit. Profesorul de matematică este convins că dacă echipa sa va reuși să cucerească măcar 5 puncte din următoarele trei partide (cu Pandurii, Sportul Studențesc și Oțelul Galați), aceasta se va salva de la retrogradare.
"Oaspeții reprezintă o formație solidă, disciplinată tactic, însă a pierdut destui jucători importanți și practic și-a asigurat prezența pentru încă un sezon în Liga I, în urma evoluțiilor din turul campionatului. Nu avem suspendați și nici accidentați în lot, în afara mai vechilor probleme medicale ale unor jucători", a declarat la conferința de presă, cel mai longeviv antrenor din Liga I.  

Echipa probabilă: Pleşca - Frăsinescu, Fl.Lazăr, Z.Marković, Buzean - R.Avram, Todea, Issa Ba, Cip.Petre - Bawab, Vitinho; Antrenor: Cristian Pustai; Accidentaţi:Trtovać, Raúl del Campo, Liţu, Bud;


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri