joi, 8 august 2013

3 din 3!!! Poli Timişoara a invins Gaz Metan Mediaș cu un om in minus!

ACS Poli Timişoara a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 pe Gaz Metan Mediaş, într-un meci contând pentru etapa a treia a Ligii I.
Pentru ACS Poli Timişoara a marcat Szekely '43 şi '80, iar pentru Gaz Metan a înscris Buzean '74.
Gaz Metan Mediaș nu are niciun punct după trei etape, iar în meciul următor întâlnește pe CS Vaslui acasa 

Nicio schimbare în jocul Gazului Metan în etapa a 3-a în deplasarea de la Timişoara. Acelaşi joc apatic, fără orizont şi mingi bubuite spre poarta adversă. Timişorenii au deschis scorul în minutul 43 prin Szekely, iar medieşenii au egalat printr-un gol foarte frumos al lui Buzean în minutul 74. În inferioritate numerică, ACS Timişoara a preluat conducerea în minutul 80 prin acelaşi Szekely. Scorul a rămas neschimbat până la finalul partidei, astfel învât Gaz Metan a reuşit "performanţa" ca în primele etape să nu acumuleze nici măcar un punct, deşi a evoluat cu 3 nou promovate. În ceea ce priveşte atitudinea fotbaliştilor de la Gaz Metan Mediaş, aceasta poate fi caracterizată într-un singur cuvânt: NESIMŢITĂ.

Echipele de start:
ACS Poli Timişoara: Nuno Claro - Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic - Ov. Petre (Poparadu '68), Trandu - Bărbuţ, Boldea (Popovici '76), Nicola (Nanu '38) - S. Szekely. Antrenor: Valentin Velcea
Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Zaharia, Muth, Markovic, Buzean - Tahar, Todea - Al. Munteanu (Cojocnean '46), Bawab (Llullaku '61), C. Petre (Şuşu '77) - Vitinho. Antrenor: Cristian Dulca
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri