marți, 8 octombrie 2013

"Lupii negri" s–au impus încă o dată în faţa "lupilor galbeni"

Aseară, pe arena de pe malul Tîrnavei Mari, diferenţa a făcut–o brazilianul Vitinho. Ploieştenii au protestat, acuzând că mingea trimisă de fotbalistul "cariocas" spre plasa porţii lui Pecanka n–a depăşit linia, iar după fluierul de final centralul Balaj i–a arătat cartonaşul roşu lui Contra, antrenorul Petrolului.

Medieşenii s-au pus încă o dată în calea lui Contra. După înfrângerea de anul trecut, de a Mediaş, şi remiza din ultima etapă a sezonului precedent, de pe "Ilie Oană", rezultat în urma căruia Petrolul a ratat clasarea pe locul secund, aseară "lupii negri" le-au aplicat petroliştilor o nouă corecţie, prima din această ediţie. Gaz Metan ajunge astfel la al şaptelea joc fără înfrângere consecutiv şi la 4 victorii din tot atâtea posibile, în ultimele etape. Rezultatele bune din ultima vreme o saltă pe gruparea medieşeană până pe locul 6 în clasament şi deja gaziştii se gândesc la un nou succes, peste două săptămâni, la Galasi.
Prima repriză a făcut o reclamă proastă fotbalului, ocaziile de poartă fiind cu adevărat puţine. Todea ('8) şi Ciprian Petre ('12) au trimis spre poarta lui Pecanha, dar nu şi-au reglat bine tirul. Oaspeţii au trimis un balon în careul Gazului Metan dintr-o fază fixă, dar Buchta a fost la post ('14). Markovic i-a dat emoţii lui Pecanha la o lovitură de cap din 6 metri, dar mingea a trecut peste transversală ('15). Ploieştenii n-au rămas datori şi, la o bâlbâială a defensivei gaziste, Priso a şutat periculos, dar Buzean a blocat, apoi De Lucas a trimis slab şi Buchta a reţinut ('23).
Devierea lui Benga a trecut alături ('28), apoi revine în prpriul careu şi are o intervenţie salvatoare la Robertson ('29).
Cea mai mare ocazie de până acum i-a aparţinut lui Markovic, Pecanha parând la "capul" înaltului fotbalist din doar un metru, în urma unei faze fixe ('38).
Repriza secundă a fost mai animată. Buchta a avut o primă intervenţie bună la reluarea lui Priso ('51), apoi Hoban a trimis alături, din apropiere ('52). Gaziştilor le-a încheţat sângele-n vine la bara lui Teixeira, acesta reluând în transversală din doar doi metri ('68). Şi, cum ratările se răzbună, cu 10 minute înainte de final Vitinho a pornit ca din puşcă, pe stânga, a trecut de doi adversari şi a ajuns singur cu pecanha, portarul Petrolului n-a reuşit să-l blocheze complet pe fotbalistul "cariocas" şi mingea s-a scurs în poartă, cu toată opoziţia lui Guilherme. Petroliştii au protestat, dar Balaj a fost de neclintit, mergând pe mâna asistentului Miclos Nagy, care îi semnalase că mingea a fost gol valabil.
Medieşenii puteau să-şi asigure liniştea în prelungiri, la un contraatac doi contra unu, dar Cristi Bud nu reuşeşte încă să spargă ghinionul ce-l urmăreşte de ceva vreme şi, din poziţie de singur cu Pecanha, a trimis peste transversală.
Finalul meciului a fost unul încins, tehnicianul oaspeţilor, Cosmin Contra, find eliminat de centralul Cristi Balaj. Fostul internaţional a fost cât pe ce să sară la bătaie, dar a fost pur şi simplu luat pe sus de jucătorii săi.

Gaz Metan: Buchta – Frăsinescu, Markovic, Muth, Buzean - Tahar, Todea – Munteanu, Vitinho, C. Petre - Robertson
Rezerve:  Greab, Avram, Fl. Dan, Bozeşan, Llullaku, Bud, Romeo

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Hoban, Benga, Guilherme - Mustivar - Priso, De Lucas, Teixeira, Albin – Dore
Rezerve: Bornescu, Camara,  S. Achim, R. Santos, Beţa, Fernandez, Boudjemaa 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri