vineri, 3 ianuarie 2014

După operaţia din Ungaria, Dan Roman a revenit acasă » De ce spune că 2013 a fost un an de coşmar

Accidentat grav în minutul 39 al meciului de la Botoşani, 2-2, desfăşurat joia trecută, vîrful de atac Dan Roman a revenit acasă, la Cluj, după intervenţia chirurgicală pe care a suferit-o în Ungaria, la un spital din Gyor. Cu toate că a trecut prin momente extrem de dificile, medieşeanul nu şi-a pierdut zîmbetul şi afişează un psihic foarte puternic. Chiar are puterea să glumească pe seama faptului că anul acesta şi-a petrecut Crăciunul într-o cameră de spital şi a fost operat chiar de ziua lui, pe 22 decembrie.

“Este al doilea Crăciun pe care l-am petrecut într-un salon de spital. Primul a fost după ce m-am născut, pentru că şi atunci am fost externat abia după Crăciun. Anul acesta a fost un sentiment ciudat, să fiu în spital de sărbători, nu a fost prea plăcut însă sper ca pentru mine cel mai frumos cadou este să ma fac bine”, a dezvăluit gazistul.

"Îmi doresc ca în august să fiu apt de joc"
Nevoit să suporte o perioadă un bandaj ghipsat la gleznă, Roman nu se poate gîndi decît la fotbal. “Cel mai important este să se vindece rana iar în vreo două luni să pot începe recuperarea. Este un timp relativ scurt, sînt convins că va trece repede. Sînt un tip optimist, mi-a şi spus doctorul că în cazul meu psihicul este foarte important în recuperare, te ajută 40-50%. Dacă totul va decurge bine, îmi doresc ca în august să fiu apt de joc, să intru direct la meci”, a mai adăugat atacantul.
Acesta a fost asaltat de telefoane pe toată durata spitalizării din Ungaria: “am primit foarte multe telefoane, de la fotbalişti şi foşti jucători, care au ţinut să mă îmbărbăteze. M-au sunat printre alţii, Marica, Alexe, Maxim şi Lucian Goian.Vreau să le mulţumesc tuturor că au fost alături de mine. Chiar şi şeful academiei de fotbal de la Gyor, un român stabilit de multă vreme în Ungaria, a venit la spital zilnic să vadă cum mă simt”, a povestit Roman.

"Nu îmi mai pun dorinţe pentru noul an"
“2013 a început prost pentru mine iar din păcate s-a încheiat la fel din cauza accidentării. La începutul anului, cînd eram în cantonament cu echipa în Turcia, m-am accidentat la un deget de la picior exact în ziua în care soţia mea a pierdut sarcina. Pe urmă, înainte de startul actualului sezon m-am ales cu o entorsă la gleznă la ultimul amical iar pe cînd îmi revenisem am suferit o ruptură musculară. Iar la ultimul meci din acest an a apărut această accidentare gravă. Sper ca 2014 să fie cu o idee mai bun decît acest an. Nu îmi mai pun dorinţe, las totul să vină de la sine. Cel mai mult îmi doresc să mă fac bine şi să am semnale pozitive în ceea ce priveşte o posibilă sarcină a soţiei. Ne dorim foarte mult un copil”, a concluzionat medieşeanul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri