marți, 7 octombrie 2014

"Lupii galbeni" vs "Lupii negri" 1-0

Gaz Mediaş a pierdut meciul cu Petrolul Ploieşti, unicul gol al partidei fiind marcat de Astafei (12`) după ce mingea degajată de Buchta s-a lovit de el. Cristi Dulca, antrenorul ardelenilor, este mulţumit de atitudinea jucătorilor săi şi precizează că greşelile din apărare şi imaturitatea din faza ofensivă au cântărit decisiv în stabilirea rezultatului partidei.

"A fost un joc pe care l-am pregătit foarte bine, jucătorii au avut o atitudine bună. Din păcate le-am oferit un gol pe tavă. Am avut câteva moment de neinspiraţie şi am primit acest gol nemeritat. Per ansamblu sunt mulţumit de modul cum s-au comportat jucătorii, am întâlnit o echipă foarte bună. Trebuia să fructificăm ocaziile avute, dar nu am fost destul de maturi. Norocul a ţinut cu cei de la Ploieşti în acest meci", a declarat Cristi Dulca la LookTV.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Astafei, în minutul 12. Buchta a încercat să degajeze balonul, dar a şutat în Astafei şi mingea a intrat în poartă.
Bară spectaculoasă a lui Albin, cu un şut tehnic şi curat, ratare mare a Mediaşului la cealaltă poartă, la o replică semnată de Ciprian Petre pentru execuţia frumoasă a uruguayanului de la Petrolul.
Petre a dat un lob de la marginea careului, o minge un pic pe lîngă vinclul lui Pecanha! Mulţescu i-a mai domolit pe ardeleni cu o schimbare făcută în minutul 88, pentru a cîştiga timp şi pentru betonarea apărării: fundaşul Ipsa în locul extremei Priso. Primul gest de conservare a rezultatului, într-un meci cu ritm excelent. Şi cu un nou rezultat bun pentru Mulţescu, deşi Petrolul încă nu arată OK.

La partida de pe stadionul Ilie Oană au asistat aproximativ 5.500 de spectatori. Suporterii Petrolului l-au înjurat pe patronul Dan Capră şi au scandat împotriva Ungariei, viitoarea adversară a României în preliminariile Campionatului European din 2016.

Petrolul: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Satli, Fanchone - Priso, Marinescu, De Lucas, Teixeira - Nkoyi, Astafei
Rezerve: Cobrea, Ipsa, Beţa, Filip, Albin, Nepomuceno, Pastorini
Gaz Metan: Buchta - Creţu, Muth, Cristea (foto), Buzean - Todea, Tahar - Llullaku, Petre, Curtean - Roman
Rezerve: Pleşca, Giaccomini, Avram, Roberto, Figliomeni, Enescu, Tîrnovan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Presedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Organizator competitii: Ioan Aloman
  • Director Sportiv: Claudiu Boaru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazistul | Lupii negri