Fotbaliştii medieşeni s-au reunit la
stadionul municipal din oraş, cu gândul de a reveni cât mai repede în
prima ligă. 23 de jucători au efectuat un prim antrenament de
reacomodare la efort sub comanda tehnicianului Ion Balaur, care îşi
doreşte să formeze cât mai repede o echipă valoroasă.
“Am
revenit cu gândul de a reveni cât mai repede în prima ligă, chiar de
miercuri sau de joi dacă s-ar putea. Vrem să formăm cât mai repede un
grup nou, sau să ne bazăm pe jucătorii din campionatul trecut, din cei
care au mai rămas. Sper să formăm o echipă cât mai repede şi cât mai
valoroasă”, a explicat antrenorul Gazului Metan, Ion Balaur.
Comisia
de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal are ca şi termen
de pronunţare în dosarul presupusei premieri a jucătorilor de la Braşov
de către Concordia Chiajna miercuri, 8 iulie. Atunci va afla Clubul de
pe Târnava Mare dacă va rămâne în liga a doua, sau va evolua din nou în
prima ligă a campionatului de fotbal.
Întrebat
dacă este normal ca un astfel de rezultat să fie dat cu doar două zile
înainte de un potenţial prim meci oficial, tehnicianul a răspuns: “Nici
nu ar mai avea importanţă dacă rezultatul ar fi pozitiv. Noi ne pregătim
clar în acest moment pentru liga a doua. Sperăm să revenim, credem că
se poate schimba ceva în ultimul moment”.
Fotbaliştii lui Gaz Metan Mediaş speră într-o decizie favorabilă a Comisiei de Etică din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.
Miercuri va fi luată o hotărâre definitivă în ceea ce priveşte participarea Gazului în Liga
a doua sau rămânerea în prima divizie, după ancheta declanşată de
Federaţie în ceea ce priveşte meciul dintre Braşov şi Chiajna.
Ediţia de campionat 2015-2016 a Ligii a doua va începe la 29
august, o decizie în ceea ce priveşte disputarea într-un sistem cu una
sau două serii, urmând a se lua după 20 iulie, termenul limită
de înscriere a echipelor, a anunţat, luni, preşedintele FRF, Răzvan
Burleanu. Până atunci, pe 8 iulie, fotbaliştii medieşeni vor afla în
care dintre divizii vor evolua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu