Dinamo şi Gaz Metan au remizat în "Groapă", scor 1-1, dar dinamoviştii au rămas pe primul loc în clasamentul Ligii I. Meciul a
debutat cu mesajul câinilor de susţinere pentru suporterul ucis după
derby-ul cu Steaua, dar elevii lui Ioan Andone nu i-au putut dedica o victorie astăzi.
Prima șansă de gol a aparținut celor de la Gaz Metan, în al doilea
minut al meciului, în urma unei respingeri greșite a lui Nedelcearu, dar
șutul expediat de Alexandru Munteanu de la marginea careului a trecut
pe lânga poarta dinamoviștilor.
Lazăr a deschis scorul în minutul 14, după ce a fost găsit ideal în
careul advers, unde l-a driblat pe Greab. Gnohere ar fi putut majora avantajul lui Dinamo doar două minute mai
târziu, dar șutul său din interiorul careului a fost respins în corner
de Greab. Gaz Metan a replicat prin Llullaku (foto), dar mijlocașul oaspeților a
șutat puțin peste poarta lui Brănescu. Meciul a fost echilibrat în
minutele care au urmat, iar numai inspiraţia lui Llullaku a adus
egalarea pe tabelă în minutul 40. Albanezul a profitat de greşeala lui
Romera, a driblat un fundaş al lui Dinamo şi a marcat elegant la colţul
lung.
După pauză, Rotariu a șutat mult peste poarta apărată de Greab, după o
cursă senzațională în care a trecut de doi apărători adverși.
În minutul 83, Vali Lazăr a obținut o lovitură liberă periculoasă la
marginea careului și tot el a executat periculos în fața porții, însă
nimeni nu a reluat mingea în plasă.
Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Mevlja (cpt), Vl. Olteanu – Hanca, Busuladzici, Palici – D. Rotariu, Gnohere, V. Lazăr. Antrenor: Ioan Andone
Rezerve: Penedo, M. Popescu, D. Popa, M. Oliva, P. Petre, Dudea, I. Șerban
Rezerve: Penedo, M. Popescu, D. Popa, M. Oliva, P. Petre, Dudea, I. Șerban
Gaz Metan: Greab – V. Crețu, Trtovac, Susnjar, R. Romeo – R. Zaharia (cpt), I. Cristea – Al. Munteanu, Danci, Llullaku – Axente. Antrenor: Cristian Pustai
Rezerve: Pleșca, C. Petre, Buzean, Gavra, Muth, Lupu, Bic.
Cainii rosii sunt mai tot timpul muscati.
RăspundețiȘtergere