luni, 17 octombrie 2016

Aroganţa lui Reghe l-a costat! Steaua - Gaz Metan 0-1!

Gaz Metan a reuşit o victorie foarte importantă în deplasare pe terenul liderului campionatului. Formaţia lui Cristian Pustai a învins Steaua cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat în prima repriză după un şut al lui Alexandru Munteanu deviat în propria poartă de către Bogdan Mitrea. Alb-negri au rezistat apoi asediului oaspeţilor chiar dacă au evoluat în ultimele douăzeci de minute în zece oameni după eliminarea lui Valentin Creţu. În urma acestui rezultat gruparea de pe Târnava Mare a acumulat 19 puncte şi a urcat din nou pe locurile de play-off.

"Trebuie să fim atenţi şi să luăm jocul în serios, dar nu cred că vom avea probleme cu Mediaş. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar nivelul echipei noastre este mult mai mare", e declaraţia dată în urmă cu nici 48 de ore de Laurenţiu Reghecampf, pe care tehnicianul Stelei o regretă probabil acum.
Gaz Metan a reuşit să deschidă scorul pe Arena Naţională în minutul 26, atunci când Eric de Oliveira (foto nr.10) a executat o lovitură liberă, un apărător stelist a respins mingea până la Alex Munteanu care a şutat, iar mingea deviată de către Bogdan Mitrea l-a păcălit pe Stăncioiu şi a intrat în poartă. Alb-negri au avut apoi şansa de a-şi majora avantajul, însă lobul încercat de Azdren Llullaku a trecut puţin pe lângă poartă.

În repriza a doua s-a jucat aproape exclusiv în jumătatea Gazului. Steaua a avut şansa egalării în minutul 54 atunci când Boldrin a ratat o lovitură de pedeapsă obţinută după un fault făcut de Valetin Creţu asupra lui Adi Popa. Acelaşi Creţu a văzut apoi al doilea galben în minutul 71 şi a fost eliminat. Defensiva alb-negrilor a rezistat până la final, astfel că formaţia lui Cristian Pustai a plecat cu toate cele trei puncte de pe Arena Naţională.

Steaua: Stăncioiu - Tamaş , Mitrea (Muniru 41), Toşca, Momcilovic - Bourceanu (Enache 46), O. Popescu - Jakolis (Adi Popa 46), Boldrin, De Amorim - Golubovic
Rezerve: Niţă, Man, Tudorie, Enceanu.
Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Creţu, Trtovac, Susnjar, Rugasevic - I. Cristea, Zaharia, Buzean - Munteanu (Danci 89), Eric (R. Romeo 74), Llullaku (Axente 90+2)
Rezerve: Marinescu, C. Petre, Olaru, Bic  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri