vineri, 26 mai 2017

Puţine ocazii, puţin fotbal » Pandurii - Gaz Metan 0-0

Pandurii şi Gaz Metan Mediaş au remizat la Severin în cea de-a 13-a etapă din play-out, scor 0-0, şi gorjenii păstrează şanse reale de a se salva de la retrogradare. 

Prima repriză a partidei de la Turnu Severin a fost una săracă în ocazii. Darius Olaru de la medieşeni, respectiv Paul Batin de la gazde nu au găsit poarta în prima jumătate de oră. Cea mai mare ocazie a primei părţi a fost ratată de Ovidiu Bic (foto dreapta), în minutul 41, după ce a şutat din întoarcere, de la 20 de metri, puţin pe lângă poarta lui Popescu. Trei minute mai tarziu, Stana şutează de la peste 30 de metri, dar nu-i pune probleme lui Greab, care reţine fără emoţii.

Repriza a doua, meciul continuă în aceeaşi notă ca şi în prima repriză. Niciuna dintre echipe nu forţează şi nu reuşeşte să se apropie periculos de poarta adversă. În minutul 57, Hlistei preia la marginea careului şi şutează defectuos, pe lângă poartă. În minutul 66, Batin îi pasează lui Hamed în mijlocul careului, acesta îl are în faţă doar pe Greab, dar mingea şutată trece puţin pe lângă poartă. Cu un sfert de oră înainte de pauză, Alexandru Buziuc a şutat şi el din întoarcere de la circa 25 metri, însă mingea a ocolit poarta. În prelungiri, Negruţ, pătrunde în careu, dar apoi şutează slab, în plasa laterală, iar partida se încheie fără gol.
Ocazie a lui Hlistei, care din marginea careului loveşte mingea prost, iar aceasta se duce mult pe lângă poartă - See more at: http://www.fanatik.ro/live-video-pandurii-gaz-metan-0-0-gazdele-ataca-din-start-947032#sthash.auaHn79k.dpuf
Ocazie a lui Hlistei, care din marginea careului loveşte mingea prost, iar aceasta se duce mult pe lângă poartă - See more at: http://www.fanatik.ro/live-video-pandurii-gaz-metan-0-0-gazdele-ataca-din-start-947032#sthash.auaHn79k.dpuf
Ocazie a lui Hlistei, care din marginea careului loveşte mingea prost, iar aceasta se duce mult pe lângă poartă - See more at: http://www.fanatik.ro/live-video-pandurii-gaz-metan-0-0-gazdele-ataca-din-start-947032#sthash.auaHn79k.dpuf

Pandurii: L. Popescu - Negoiţă (Pârcălabu 75`), Erico, Ene, Samson - Cioinac, Zaina - Hlistei, Păcurar, Surugiu (Hamed 59`) - Batin (Negruţ 87`).
Rezerve: Stanca - Ilie, Dodoi, Stana. Antrenor: Flavius Stoican.
Gaz Metan: Greab - Creţu (Petre 87`), Trtovac, Buzean, Rugasevic - R. Zaharia, Bic, A. Munteanu, Olaru, Lupu (Trif 46`) - Buziuc (Danci 78`).
Rezerve: Pleşca - Itoua, Curtean, Sikorski. Antrenor: Cristian Pustai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri