sâmbătă, 8 iulie 2017

Prezentarea echipei pentru noul sezon competiţional

Noul lot al echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş va fi prezentat oficial publicului, Duminică, 9 iulie, de la ora 18:30, pe stadionul Gaz Metan.

”Gaz Metan îşi va prezenta oficial echipa cu care va aborda sezonul competiţional 2017-2018. Aceasta va fi urmată de către un joc amical între prima echipă a clubului şi echipa a II-a, care evoluează în Liga a treia”, anunţă oficialii clubului. Intrarea spectatorilor la evenimentul programat duminica va fi liberă, iar accesul va fi permis doar în Tribuna I.
Meci de "Old-Boys"
Evenimentul este programat la stadionul din Mediaş şi va cuprinde prezentarea echipelor de copii, juniori şi echipa a doua, dar şi o echipă de "Old Boys" a Gazului. Pe lângă prezentarea echipelor de fotbal, clubul Gaz Metan a pregătit şi două meciuri demonstrative. Astfel se vor întâlni Gaz Metan Old Boys cu Gaz Metan II, în două reprize a câte 10 minute, iar în meciul doi al serii, prima echipă, Gaz Metan va întâlni echipa a 2-a, Gaz Metan II pe durata a 25 de minute.

- prezentarea echipelor de copii, juniori şi echipa a II-a,
- prezentarea echipei de Old-Boys Gaz Metan Mediaş,
- prezentarea lotului primei echipe

Meci demonstrativ  Gaz Metan Old Boys - Gaz Metan II (Durată: 2x10 minute cu 5 minute pauză)
Meci demonstrativ Gaz Metan I – Gaz Metan II (durata 25 minute)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri