sâmbătă, 8 iulie 2017

Transfer senzațional al campioanei Viitorul » Eric de Oliveira

La 31 de ani, Eric de Oliveira (foto) are parte de, probabil, ultima provocare a carierei. Brazilianul, care a impresionat şi în acest an la Gaz Metan, speră să joace în Champions League cu Viitorul.  Contractul este valabil pe un sezon. Eric va bifa, astfel, a treia echipă din România, după Gaz Metan Mediaș și Pandurii Târgu Jiu.

"Înseamnă foarte mult pentru mine să joc la actuala campioană. Este o responsabilitate mare, dar mă bucur că Hagi m-a dorit aici. Sunt onorat. Sper să ajungem în Champions League. Consider că am ajuns în vârful carierei. O să vedeţi un nou Eric", este promisiunea brazilianului.

Eric a povestit că interesul Viitorului este unul mai vechi şi a dezvăluit că nu a fost atât de aproape de Dinamo, care l-a preferat în cele din urmă pe Juan Albin, fostul elev al lui Cosmin Contra de la Petrolul.

 "Cu Dinamo nu am ajuns la discuţii financiare. Cei de la Viitorul m-au contactat încă de pe 14 mai. Eu mi-aş dori nişte bani la semnătură, iar pentru salariu nu facem un mare efort. Le-am spus celor de la Dinamo să-mi facă o ofertă concretă. Eu sunt deschis, dar nu mă duc acolo să mă rog de cineva", a povestit Eric, înainte să semneze pe un an cu Viitorul.

750.000 € este cota lui Eric, potrivit transfermarkt.de

Mijlocaşul ofensiv este unul dintre cei mai apreciaţi jucători din Liga 1, iar în sezonul trecut a evoluat la Gaz Metan Mediaş, pentru care a bifat 34 de meciuri, 6 goluri şi oferind 12 assist-uri. Eric are 173 de prezenţe în Liga I (14 în Europa League cu Gaz Metan şi Pandurii), a marcat de 49 de ori şi a bifat 42 de pase de gol. Acesta a mai jucat la CA Metropolitano, Karpaty Lviv, Al Ahli Saudi, Matsumoto Yamaga şi Najran SC.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Presedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Organizator competitii: Ioan Aloman
  • Director Sportiv: Claudiu Boaru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazistul | Lupii negri