sâmbătă, 16 decembrie 2017

Punct după punct » Chamed "sparge gheaţa" cu o "torpilă"

Chiajna - Gaz Metan 1-1 (Cristescu 49` / Chamed 61`)
Formaţia lui Cristian Pustai a încheiat la egalitate, scor 1-1, pe terenul Concordiei, a cincea remiză consecutivă în campionat pentru alb-negri.

Gaz Metan a avut prima ocazie a partidei în minutul 9`, atunci când Andrei Târcoveanu a reluat spectaculos din foarfecă, peste poarta ilfovenilor. Peste doar două minute, Răzvan Pleşca a respins în corner şutul lui Bumba. În minutul 13, portarul Gazului a fost din nou la post şi a respins lovitura de cap a lui Marian Cristescu, iar apoi în minutul 25 a scos şi şutul din lovitură liberă al lui Claudiu Bumba. La poarta cealaltă, Bojan Golubovic a reluat cu călcâiul în braţele lui Cristian Bălgrădean după incursiunea foarte bună a lui Nasser Chamed. În prelungirile primei reprize Sergiu Popovici a reuşit o cursă foarte bună, a reluat la colţul scurt din 6 metri, însă Bălgrădean a fost pe fază şi a respins în corner.

Concordia a deschis scorul la patru minute de la reluarea jocului. Marian Cristescu a marcat cu o lovitură de cap, după o pasă tot cu capul a lui Marius Pena. Gaz Metan a egalat în minutul 61. Nasser Chamed a marcat printr-o execuţie superbă dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, care l-a lăsat fără replică pe Bălgrădean. Concordia a încheiat partida în zece oameni, după eliminarea lui Cristescu din minutul 87, după o lovitură cu cotul aplicata lui Danci. Echipa oaspete a fost susţinută de 5 suporteri veniţi de la Mediaş. 

Concordia Chiajna: Bălgrădean - Grădinaru, Albu, A. Marc, Fota - Bucşa - Oct. Deaconu (Babic 68`), Bawab, M. Cristescu, Bumba (Batin 39`) - M. Pena (Bud 76).
Rezerve: Caparco - Manasse, Bărboianu, V. Gheorghe. Antrenor: Ion Moldovan.
Gaz Metan Mediaș: Pleşca - R. Romeo, Sîrghi, I. Cristea, Sg. Popovici - Bic, I. Neagu - Chamed, Tîrcoveanu (Olaru 83`), Buziuc (Danci 83`) - Golubovic (Curtean 60`).
Rezerve: Greab - Zderic, Manole. Antrenor: Cristian Pustai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri