miercuri, 18 iulie 2018

Staff tehnic nou la Gaz Metan

Gaz Metan Mediaș va aborda noul sezon competițional cu un staff tehnic nou. Astfel, Flavius Boroncoi a făcut pasul spre echipa mare și va ocupa postul de antrenor secund, după ce a câștigat titlul de vicecampion național cu echipa sub 19 ani a clubului. Din staff-ul lui Mihai Teja mai fac parte antrenorul cu portarii Cristian Moldovan și preparatorul fizic Riccardo Proietti.

Pustai, noul director tehnic
Demis după ce a salvat echipa de la retrogradare, lui Pustai i s-a propus postul de director tehnic al „lupilor negri”, iar în cele din urmă fost tehnician a acceptat. Noul post înseamnă, faptul că va superviza activitatea din club, atât în ceea ce privește prima și a doua echipă, cât și grupele de copii și juniori. 

Pustai a spus într-o conferință de presă că este o perioadă grea pentru Gaz Metan și tot timpul când au fost astfel de perioade a fost alături de acest club, care înseamnă foarte mult pentru el. Cristian Pustai a mai adăugat că în acest fel rămâne acasă și a precizat că în contractul său există o clauză conform căreia poate să plece de la Gaz Metan în cazul în care primește vreo ofertă de a antrena o echipă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri