Trupa lui Mihai Teja a început în forță partida și Darius Olaru a
deschis scorul printr-o execuție spectaculoasă în minutul 7. Bușu a
trimis o centrare până la Olaru, mingea a trecut peste toată apărarea
dinamovistă, Darius a preluat balonul cu piciorul stâng și a finalizat
cu dreptul. "Câinii" au egalat din ofsaid, prin Salomao în minutul 32`, după pasa lui Popovici, fostul "gazist", care se afla într-un offside imens, însă asistentul, Alexandru Cerei a lăsat jocul să continue.
După pauză dinamoviștii, au ieșit mai hotărâți și Robert
Moldoveanu reia din prima centrarea perfectă a lui Salomao de pe partea stângă și face 1-2. În minutul 56`, la o învămășeală în careu, Popovici șutează în Popescu, iar mingea deviată, se oprește în propria poartă, 2-2. "Lupii negri" au dat lovitura două minute mai târziu, când Carlos Fortes (foto) a
primit o pasă de la Olaru și l-a executat cu un șut la colțul lung pe Penedo, marcând cel de-al treilea său gol.
Gaz Metan: Batista - V. Crețu, M. Constantin, Diallo, Bușu - I. Cristea, Fofana - D. Olaru (P. Costea 84`), Chamed (Luis Aurelio 74`), Caiado (Ely 46`) - Fortes.
Rezerve: Pleșca - Romeo, Trif, Buziuc. Antrenor: Mihai Teja.
Dinamo: Penedo - Corbu, M. Popescu, Katsikas, Sg. Popovici - Hanca (Neicuțescu 69`), Mahlangu, D. Nistor - Pesic (Sorescu 79`), Moldoveanu (Axente 84), Salomao.
Rezerve: Eșanu - D. Ciobotariu, D. Popa, R. Grigore. Antrenor: Florin Bratu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu