duminică, 11 decembrie 2016

Alexandru Munteanu, hat-trick cu "Pandurii". GAZ METAN e LIDER în LIGA I!

Pandurii Târgu Jiu - Gaz Metan Mediaş 2-5 (Sânmărtean 17', Rugasevic 45+2' aut. / Munteanu 20', 64', 67', Axente 77', Bic 79')
Gaz Metan Mediaş a continuat seria victoriilor şi în deplasarea de la Drobeta-Turnu Severin, învingând echipa gazdă, Pandurii Targu Jiu cu 2-5, într-o partidă contând pentru etapa cu numărul XX a Ligii I, după ce la pauză gorjenii au condus cu 2 - 1. Pandurii Tărgu Jiu şi Gaz Metan Mediaş au oferit unul dintre cele mai frumoase partide ale sezonului în Liga 1. Chiar şi fără golgeterul Llullaku, suspendat, băieţii lui Cristian Pustai au revenit de la 0-1 şi 1-2 după care au câştigat la capătul unei evoluţii deosebit de apreciate.

La Drobeta Tr. Severin, "lupii negri" s-au impus cu 5-2 după ce au înscris de patru ori după pauză. Buzean a avut golul de 1-0 în vârful ghetei, dar a trimis în transversală, din 6 metri ('6). Sînmărtean a profitat de preluarea largă a lui Vali Creţu şi a deschis scorul cu un şut de senzaţie, de la 20 de metri ('17). Medieşenii au egalat repede, trei minute mai târziu; Alex Munteanu (foto centru) a intuit pasa "acasă" a lui Mrzljak şi l-a lobat elegant pe Stanca. Gorjenii au intrat totuşi în avantaj la cabine după ce Rugasevic a trimis în propria poartă mingea şutată de Ţucudean.

La reluare, a fost măcel la poarta lui Stanca. Acelaşi Alex Munteanu l-a lăsat... stană de piatră pe Stanca, goal-keeper-ul privind neputincios balonul pus sub bară, cu un şut de la 30 de metri, de medieşean ('64). Peste alte trei minute, tot Munteanu a ţâşnit printre Grecu şi Mrzljak, şutând în vinclu, din interiorul careului mare. Medieşenii au continuat tirul la poarta lui Stancu, iar Eric (foto dreapta) a dat două "assist"-uri perfecte pentru Mircea Axente (foto stânga)('77) şi Ovidiu Bic ('79), care au fixat scorul la 5-2.
Pentru Gaz Metan urmează două meciuri acasă. Primul, în optimile Cupei României, joi, 15 decembrie, cu Dinamo. "Câinii" revin pe malurile Tîrnavei Mari mânaţi de gândul să-şi ia revanşa pentru umilinţa din campionat (4-0), de acum o săptămână. Apoi, patru zile mai târziu, "lupii negri" primesc vizita campioanei en-titre, Astra Giurgiu, echipă calificată în primăvara Europa League, în această săptămână.

Pandurii Târgu Jiu: Stanca - Pleaşcă, Piţian (Trocan 80'), Unguruşan, Grecu - Sâmnărtean, Răuţă - Mrzjlak (Brînzan 73'), Voiculeţ, Herea - Ţucudean (Trifu 72'). Antrenor: Petre Grigoraş.
Rezerve:  R. Negrilă - A. David, G. Pirtea, L. Tudor.
Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Creţu, Trtovac, Buzean (I. Cristea 65'), Rugasevic - Danci (C. Petre 46'), Zaharia, Bic - Al. Munteanu, Eric (Olaru 83'), Axente. Antrenor: Cristian Pustai.
Rezerve: A. Marinescu - R. Romeo, S. Lupu, A. Buziuc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri