marți, 6 septembrie 2011

Akaki Khubutia împrumutat la Samsunspor

După portarul Milos Buchta, gaziştii s–au despărţit şi de internaţionalul georgian.

Gazul metan l-a cedat pe fundaşul Akaki Khubutia la Samsunspor. Georgianul va juca, până în vara lui 2012, la gruparea din prima ligă din Turcia.
"Akaki va fi împrumutat la Samsunspor pentru un an, după care turcii îl pot cumpăra pe o sumă mai mare decât cea oferită de Dinamo pentru Pîrvulescu. L-am adus pe Frăsinescu de la Gloria Bistriţa", a mai spus Ioan Horoba.
"Sunt foarte mulţumit pentru acest transfer, mai ales că, din punct de vedere financiar, am de câştigat şi eu, dar şi Gazul metan. Sper să fie foarte frumos în Turcia. Va trebui să lucrez foarte mult, pentru a-mi câştiga locul de titular în echipă. Vreau să le mulţumesc celor de la Mediaş pentru tot, mai ales că, la Gaz metan, am ajuns să joc meci de meci şi aşa am ajuns în naţionala Georgiei. În Turcia cred că este un campionat mai puternic decât în România. Dar, cel mai mult sunt bucuros că de la Samsun şi până acasă, în Georgia, sunt doar 330 de km", a afirmat Akaki.

5 comentarii:

  1. o intrebare?
    Stadionul din Medias nu s-ar putea renova adica cum s-au construit tribuna cea noua frumoasa sa se faca si la ambele peluze la fel,si daramata si tribuna oficiala si construita una noua
    Voi cei din Medias ati trebui sa intrebati daca se poate (tribuna arata frumos dar peluzele strica totul)

    RăspundețiȘtergere
  2. stadionul de la medias va fi marit in continuare, ma refer la tribuna cealalta si va ajunge undeva la 10-11.000 de locuri. despre peluze nu se stie inca nimic.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara

    Vin cu rugamintea sa postati pe site de indata ce aveti aceasta informatie , orarul, pretul de vanzare a biletelor pentru meciul cu steaua.

    Tin sa va felicit pentru acest blog si poate ar trebui sa ceara mai mute persoane ca dv sa va ocupati si de site-ul oficial al clubului deoarece este un dezastru, este actualizat foarte rar.....cineva e platit sa faca acel lucru dar NU o face.

    PROPUNERE: faceti o petitie catre club, cereti ca dv sa va ocupati de site-ul oficial, iar in ceea ce priveste semnaturile de sprijin, le vom acorda.

    O seara placuta

    RăspundețiȘtergere
  4. akaki rullzz


    forza GAZ METAN MEDIAS

    RăspundețiȘtergere
  5. akaki si markovic tin apararea la gazu. georgianul trebuie sa ramana la gaz metan.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri