miercuri, 24 aprilie 2013

Nebunie pe "Cluj Arena" - "U"Cluj – Gaz Metan Mediaş 3–4

Gaz Metan Media continuă parcursul excelent atât la fotbal cât şi la baschet, oferind şi în week-end-ul trecut depline satisfacţii suporterilor clubului. Astfel, fotbaliştii pregătiţi de Gigi Mulţescu au ajuns la cea de-a treia victorie consecutivă, după partida nebună de vineri seara de pe Cluj Arena, în disputa cu şepcile roşii, scor 3-4 (1-2).

Tehnicianul principal al gaziştilor declara înaintea meciului cu “U” Cluj că un succes al elevilor săi ar asigura deja salvarea de la retrogradare, cu şapte etape înaintea finalului de campionat.

“Antecedentele” au arătat faptul că 37 de puncte sunt suficiente pentru menţinerea în primul eşalon fotbalistic al ţării. Întâlnirea din cadrul etapei a 27-a, a debutat cu o echipă oaspete dominând pe alocuri autoritar ostilităţile, iar golul marcat de Dan Roman (Foto, min. 25) în urma unei pase în adâncime de la Bawab a venit ca o consecinţă firească a jocului. Din păcate, apărarea medieşenilor, care nu s-a ridicat la nivelul celorlalte compartimente, a gafat după numai 11 minute când Hidişan a restabilit egalitatea, cu o torpilă din afara careului. Iordanianul Bawab nu a fost de acord cu scorul înscris pe tabela de marcaj şi trei minute mai târziu a expediat la rândul său un trasor, pe jos, scăpat în plasă de portarul Boşneag.

Repriza secundă s-a dovedit a fi ceva mai echilibrată, însă cei care au înscris primii au fost tot medieşenii, cu un alt gol de generic al lui Ciprian Petre (min. 66), pentru 1-3. După doar două minute, nou introdusul Tony a fost faultat evident în careu de către Markovic şi acelaşi jucător al gazdelor reducea din handicap în urma transformării loviturii de pedeapsă.

Gaziştii s-au dus din nou la două goluri diferenţă (2-4) după o execuţie de fotbalist rasat a lui Costin Gheorghe (min. 69). Ultimul gol al partidei avea să fie înscris de gazde prin Apostu (min. 79) care a reluat cu capul de lângă Radovic, o centrare venită de pe partea dreaptă, de la fostul medieşean Raul Ciupe. Gazdele ar fi putut salva, totuşi, un punct însă au ratat de puţin ţinta prin Szekely, în ultimele minute de joc.

La fel de dinamice s-au dovedit a fi şi ultimele secvenţe ale meciului când Eric – se spune în mod voit, pentru a nu evolua în partida din etapa următoare cu Dinamo, echipă la care tot speră să se transfere – a luat două cartonaşe galbene în numai trei minute, fiind eliminat în drum spre vestiare, după ce fusese înlocuit cu Ciucă.

Universitatea Cluj: Boşneag (Niculescu ’44) – Ciupe, Ad. Popa II, Raţiu, Turcu – Bucşă – Hidişan, Buleică, Borza (Szekely ’53), Dedu (Tony ’50) – Apostu. Antrenor: Ionel Ganea.
Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Radovic, Frăsinescu, Markovic, Buzean – D. Roman, Breeveld – Llulaku (C. Gheorghe ’46), Eric (Ciucă ’86), C. Petre – Bawab (Todea ’63). Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
Cartonaşe galbene: Hidişan ’10, Turcu ’29, Ad. Popa II ’45+3, Szekely ’74 / Markovic ’67, Todea ’71, Roman ’80, Eric ’83.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri