Gheorghe Mulțescu, poreclit și
„SMURD-ul”, este cunoscut pentru capacitatea de a revitaliza formațiile
pe care le antrenează, făcându-le să își îndeplinească obiectivele.
Fie că este vorba despre clasarea pe un loc de cupă europeană ori că în
joc este salvarea de la retrogradare, „SMURD-ul” își face de fiecare
dată treaba!
Venit de puțină vreme la Mediaș, și chiar dacă nu a afirmat-o, Mulțescu
are rolul de a o salva pe Gaz Metan. Părăsită de Cristian Pustai după
cinci ani și jumătate, Gaz Metan a suferit până la venirea lui Gii
Mulțescu. Mai aproape de locurile retrogradării decât de poziția a
șaptea – obiectivul pentru acest sezon – Gazul a intrat, odată cu
Mulțescu, în „save mode”, respectiv salvarea din ipostaza de a vedea
nisipurile mișcătoare. După câteva etape sub comanda lui Mulțescu, Gazul
a ajuns la zece puncte peste Ceahlăul Piatra Neamț, ocupanta locului
15, ultimul care duce în B. Ultimele trei puncte au fost câștigate
vineri seara, pe teren propriu, în fața fostei echipe a actualului
tehnician al Mediașului – Astra Giurgiu. De menționat că Astra ocupă, în
acest moment, locul doi al clasamentului.
Golurile „fericirii” au fost marcate de Eric (foto nr.27), în minutul 11, și Dan
Roman, în primul minut de prelungiri al primei reprize. Budescu a
înscris, pentru oaspeți, în minutul 90+3, golul de 2-1.
Nalaţi, noul antrenor cu portarii
Zilele trecute, staff-ul tehnic al echipei medieşene a suferit o nouă modificare. Aurel Nalaţi (foto) se va ocupa pe viitor de pregătirea portarilor Gazului Metan, acesta înlocuindu-l pe Şandor Varo, cel care revenise la gruparea de pe Tîrnava Mare vara trecută, după plecarea lui Dorin Roşca la Astra. De când Gigi Mulţescu preluase Gazul Metan, alături de Dan Matei a mai fost adus un "secund", în persoana lui Dorel Chiriac.

Gaz Metan Mediaş, antrenor: Gheorghe Mulţescu: Pleşca, Trtovac, Muth (Radovici '33), Frăsinescu,
Buzean, Vitinho (Tahar '46), Breeveld, Eric, C. Petre, Llullaku (Ciucă
'82), D. Roman.
Astra, antrenor: Marin Barbu: Lung Jr., Măţel, Găman, Ben Youssef, Bărboianu (Enache '59),
Tembo, Yahaya (Florescu '63), Seto, Junior Morais, Budescu, Ivanovski
(Fatai '56).
Cartonaşe galbene: Muth '15, Trtovac '31, Petre '41, Llullaku '44, Pleşca '90+2/ Budescu '40, Seto '64.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu