vineri, 9 octombrie 2009

Edson Grilo, convins să revină la Gaz Metan Mediaş


Fundaşul brazilian a discutat telefonic cu conducerea lui Gaz Metan şi vrea să se întoarcă la echipă.

Plecat în vară cu promisiunea că revine la Mediaş, Edson Grilo, a fost suspendat între timp de Gaz Metan, pentru că nu a mai dat niciun semn de viaţă şi a refuzat să revină din Brazilia la echipa lui Pustai. Presat de problemele personale, fiica sa fiind bolnavă, Grilo a preferat să stea acasă, asta până acum. Directorul general Ioan Horoba, a mărturisit că fotbalistul se va întoarce la echipă mai repede şi de cât sperau chiar medieşenii. „Am discutat cu el şi în maxim două săptămâni se întoarce la Mediaş. Noi am vrea să vină până la meciul cu Pandurii. E bine şi pentru noi şi pentru el că se întoarce, pentru că este un jucător valoros. Numai antrenorul Pustai va decide însă când va putea fi din nou folosit la echipă” a punctat Horoba. Altfel oficialul medieşean speră ca duminica viitoare, Gazul să aibă 16 puncte după meciul cu Pandurii. „Pentru noi vine o serie de meciuri pe care trebuie să le câştigăm. Partidele cu echipele mai puţin valoroase sunt cele care îmi dau emoţii, dar cred că jucătorii au conştientizat că trebuie să se concentreze şi să luăm punctele puse în joc cu grupările mai de teapa noastră” a mărturisit Horoba. (sursa: http://www.oradesibiu.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri