Mijlocasul Gazului Metan, Eric de Oliveira, a renunţat la burlăcie şi s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, handbalista medieşeancă, Cosmina Dancu. Mijlocaşul Gazului metan a ajuns împreună cu soţia puţin după ora 12.30 la Casa Căsătoriilor din Mediaş, alături de aproximativ 60-70 de persoane. Cei doi însurăţei au fost extrem de emoţionaţi pe parcursul ceremoniei de oficiere a căsătoriei, la care au asistat printre alţii şi mama, sora, unchiul şi mătuşa lui Eric. "Este cel mai important moment din viaţa noastră. Se vede pe faţa mea cât de emoţionat sunt. Parcă joc în finala Cupei Mondiale şi am marcat în minutul 93”, a spus Eric la finalul ceremoniei. La căsătoria civilă a lui Eric au participat şi doi dintre componenţii Gazului Metan, Paul Pîrvulescu şi Alex Munteanu, precum şi oficiali din cadrul clubului. După căsătoria civilă, toţi invitaţii s-au deplasat la Hotelul Binder Bubi, unde a fost programată petrecerea.
Brazilianul de la Gaz Metan s-a însurat cu Cosmina, după o relaţie de patru ani. Jucătorul lui Gaz Metan, Eric de Oliveira, şi-a fixat meticulous programul nunţii. Sâmbătă, la ora 12.30, a mers la Primărie pentru a semna actele, iar la 13.30 a vizitat Muzeul Gazelor din Mediaş unde s-a pozat cu toţi nuntaşii.
Petrecerea a avut loc la cel mai mare hotel din Mediaş, Binder Bubi, unde au sosit mai mulţi prieteni ai jucătorului din lumea fotbalului. Fotbaliştii Paul Pârvulescu şi Alexandru Munteanu, care sunt medieşeni, şi totodată, doi din cei mai buni prieteni ai lui Eric, au fost prezenţi la cununie. Eric a semnat cu zâmbetul pe buze.Fotbalistul a repetat de două ori atunci când ofiţerul de stare civilă l-a întrebat dacă o ia în căsătorie pe Cosmina Dancu, spre deliciul celor prezenţi la casa de căsătorii din centrul municipiului Mediaş.
Eric spune că distracţia va continua şi azi, chiar dacă la miezul nopţii toţi invitaţii au mers să petreacă şi în club până dimineaţa. “Cheful va ţine câteva zile. A fost frumos la nuntă, alături de familie şi prieteni”, anunţă jucătorul care are de gând să se distreze la maxim. Eric şi Cosmina se cunosc de patru ani, iar soţia lui, handbalistă la Brăila, aşteaptă un copil care urmează se nască la vară.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu