“În acest moment sunt liber de contract. Am venit la Mediaş în anul 2009, iar acum mi-a expirat angajamentul. Până în acest moment nu am primit din partea conducătorilor de la Gaz Metan o altă propunere de prelungire a contractului meu. În aceste condiţii este clar că trebuie să-mi caut altă echipă. Sunt în discuţii cu câteva formaţii, dar nu este nimic concret” , ne-a spus Vâtcă.
În continuare, portarul în vârstă de 28 de ani a ţinut să ne mărturisească care este marele său regret. “Sincer, îmi pare nespus de rău că nu mi s-a dat şansa să demonstrez că am valoare de Steaua. Am fost transferat în Ghencea în vara anului 2007, de la Oţelul Galaţi, pentru 500.000 de euro. Însă, după plecarea lui Olăroiu nu am mai primit nicio şansă să arăt că suma respectivă nu s-au cheltuit aiurea pe mine. Poate că dacă Oli mai rămânea la echipă, atunci sunt sigur că alta ar mai fi fost acum situaţia mea” , ne-a spus Vâtcă. Vâtcă a fost în lotul Stelei în perioada 2007 – 2009. Sursa: Prosport
Cristi Pustai, în mijlocul fanilor medieşeni
Asociaţia Fan Club "Lupii Negri”, organizează astăzi, de la ora 18.30, la Bistro Lupii Negri, în incinta Sălii Polivalente din cartierul Vitrometan, o intâlnire cu Cristi Pustai, antrenorul principal al celor de la Gaz metan Mediaş, şi Iosif Biro (foto 2), directorul adjunct al aceleaşi echipe. În cadrul acestei întâlniri, tehnicianul va discuta cu fanii despre parcursul echipei în sezonul fobalistic 2010/2011, urmând să aibă loc o şedinţă foto şi o sesiune de autografe dedicate suporterilor şi fanilor Gazului metan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu