A avut o copilărie foarte grea. La vârsta de 6 ani a fost nevoit să se mute la Tbilisi împreună cu familia, care a pierdut toată averea odată cu începutul războiului din Abhazia. La 18 ani a fost foarte aproape să se lase de fotbal. În urmă cu 3 ani a ajuns la Mediaş după ce a ratat un transfer la Dinamo. În prezent, evoluţiile bune de la echipa sa de club l-au propulsat în naţionala mare a Georgiei, cu care a evoluat, vineri, contra Croaţiei, în preliminariile lui EURO 2012. Akaki Khubutia a acceptat, pentru cititorii săptămânalului Tribuna Sporturillor, să îşi povestească viaţa.
- Aky, cum a fost pentru tine sezonul recent încheiat?
- Fără doar şi poate, a fost cel mai bun sezon din istoria clubului nostru. Echipa s-a bătut pentru o calificare în Europa League până în ultimul minut, cu cele mai titrate echipe din România, cu Steaua, Dinamo şi Rapid. Şi, uite, norocul a fost de partea noastră şi am ajuns în cele din urmă în Europa.
- Care au fost cei mai periculoşi adversari?
- Anul acesta nu am avut probleme foarte mari cu atacanţii adverşi, dar sunt de părere că cei mai periculoşi au fost cei de la Rapid.
- Cel mai frumos meci?
- Nici nu încape îndoială, victoria cu Dinamo, cu 2-1. Atmosfera a fost de-a dreptul fantastică. Cu toţii ne-am dorit acest succes şi mai mult decât în faţa altui adversar, după ce am păţit în Ştefan cel Mare, în tur. Dar, mi-a rămas în minte şi victoria din sezonul trecut, de la Timişoara (n.a. 2-0, "dublă" Eric), prin care ne-am asigurat atunci rămânerea în Liga I.
- Ce faci în afara terenului, care îţi sunt hobby-urile?
- Maşinile şi shopping-ul sunt preferatele mele, în afara fotbalului.
- Povesteşte-ne o întâmplare hazlie din perioada petrecută în România.
- Am fost o săptămână la Dinamo în probe, iar într-o zi, în hotelul unde stăteam, am văzut la micul dejun câţiva jucători care aveau treninguri diferite de ale noastre, pe care scria Gaz metan. Am întrebat şi eu în stânga şi-n dreapta ce echipă e asta, Gaz metan, iar peste doar un an am ajuns să semnez cu clubul din Mediaş.
- Ai avut parte de o copilărie foarte grea, având în vedere că, la începutul războiului din Abhazia, din 1991, aveai doar 6 ani. Ştiu că, tu şi familia ta, aţi trecut prin clipe dramatice...
- Aveam 6 ani când a început războiul din Abhazia. A fost o perioadă foarte, foarte grea, pentru că familia mea a pierdut absolut totul. Noi aveam o viaţă foarte bună, aveam câteva case, două maşini, un magazin, însă după ce a început bombardamentul s-a ales praful de tot. Părinţii mei au pierdut toţi banii pe care i-au economisit la bancă, casele ne-au fost distruse, practic nu mai aveam nimic. Am plecat cu toţii la bunicii mei din Tbilisi, unde eu am rămas mult timp, pentru că urma să încep şcoala, iar mama, tata şi fratele meu au plecat în Sankt Petersburg, la muncă. Au reuşit să se redreseze financiar, iar după 2 ani au revenit la Tbilisi, unde am început cu toţii o nouă viaţă. O să le port un mare respect părinţilor pentru tot ce au făcut pentru mine. Drama prin care am trecut ne-a unit şi mai mult. Am avut cu toţii puterea de a o lua de la capăt şi de a ne reface viaţa. Tata mai face glume cu mine, spunându-mi că, dacă nu ar fi fost războiul, poate nu plecam la Tbilisi şi nu ajungeam cunoscut ca fotbalist.
- A fost vreun moment de cotitură în cariera ta de fotbalist?
- Am debutat în prima ligă din Georgia la 17 ani, la Lokomotiv Tbilisi, iar un an mai târziu am avut o ofertă de transfer la echipa secundă a lui Dinamo Moscova. Clubul nu mi-a dat însă drumul, cu toate că era o ofertă foarte avantajoasă, iar pe plan profesional pentru mine ar fi reprezentat un mare pas înainte. Am fost foarte dezamăgit, am avut o mare durere pe suflet, eram foarte aproape să renunţ la fotbal. Am avut puterea de a depăşi acest moment.
Vacanţă de vis
Vârful de atac Alin Liţu a petrecut o săptămână de vis pe Insula Creta, împreună cu prietena sa. Medieşeanul a avut timp să viziteze o serie de monumente istorice, fiind impresionat de însemnătatea locului. "A fost o vacanţă de neuitat pentru noi. Am avut timp să vizităm o serie de muzee, monumente istorice, dar şi unele porturi. Ne-am făcut timp să petrecem o zi deosebită pe insula îndrăgostiţilor. Am rămas impresionat de ceea ce am văzut, totul a fost la superlativ. Vremea a ţinut cu noi, aşa că am avut timp şi de relaxare, la plajă, binevenită după un sezon foarte greu, mai ales că am avut de tras şi cu acea accidentare care m-a scos din circuit aproape o lună şi jumătate. Deocamdată ne mai bucurăm de ultima săptămână de vacanţă, pentru că pe urmă vom relua pregătirile. Mă gândesc deja la jocurile din Europa League. Eu unul sunt de părere că nu ne vom împotmoli în primul tur şi vom scrie istorie pentru acest oraş, pentru Mediaş. Îmi doresc foarte mult să trecem de tururile preliminare", a afirmat Liţu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
Despre Gaz Metan Medias
- Gaz Metan Medias
- Medias, Romania
- Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623
Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)
Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011) Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu