Liga a III–a de fotbal / Gaz metan II – CS Zlatna 4–0
Gaziştii mici păstrează şanse de a se salva de la retrogradare după ce a câştigat restanţa cu gruparea din Zlatna. Vineri, jucătorii lui Costel Hanc (foto) au programat meciul decisiv, tot acasă, cu codaşa AFC Od. Secuiesc.
Echipa pregătită de Costel Hanc a făcut scor cu CS Zlatna şi mai are nevoie de 3 puncte mâine, într-un joc ce va avea loc tot pe terenul "Textila" din cartierul Vasia, pentru a scăpa de la retrogradare.
Medieşenii au început tare partida, însă Boaru '12, Bîlc '23 şi Gaşpar '35 au irosit şansa de a deschide scorul. La rândul lor, oaspeţii au replicat tăios în două rânduri, dar Portnojs a fost pe fază, astfel că la cabine s-a intrat cu tabela imaculată.
La reluare, ofensiva gaziştilor avea să se concretize în minutul 58, atunci când Buzean a urcat în atac şi a deschis scorul cu un şut de la 25 de metri. 12 minute mai târziu, Gombar a pătruns în interiorul careului şi a mărit avantajul, cu un şut în vinclu, din unghi. Cu un sfert de oră înainte de final, Claudiu Boaru a preluat o minge repinsă greşit de portarul oaspeţilor şi a făcut 3-0. Tabela a "închis-o" Şorlea, care a fructificat o centrare perfectă trimisă de pe partea stângă, de Buzean ('88).
“Am dominat jocul în totalitate, de la început şi până la sfârşit. Mai greu a fost până am deschis scorul, pentru că, pe urmă, oaspeţii au ieşit la joc şi ne-au oferit spaţii mai mari. Sunt foarte mulţumit de joc, mai ales că am avut atitudine, dar şi o serie de reuşite”, a afirmat tehnicianul Costel Hanc.
Golurile au fost marcate de : Ionut Buzean , Alin Gombar, Claudiu Boaru si Sorlea
Costel Hanc a trimis pe teren urmatorul ''11'' : Edgars Portnojs - Stoia, Husar, C.Savin, I.Buzean - C.Lup, R.Zaharia, L.Balc, A.Gombar - R.Gaspar si C.Boaru.
Inca 1 hop si scapam. Hai Coste, dati-le si la secui vreo 3 goluri si-am scapat.
RăspundețiȘtergerePS: Coste, sa te uiti pe TVR 2 deseara la ora 6 ca-ti joaca "junele" Muth Sergiu la nationala de tineret.