Gazul metan a pierdul unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai săi din ultimii 10 ani. După 7 sezoane petrecute la gruparea din oraşul de pe malurile Tîrnavei Mari, Hoban a ajuns la un acord cu Universitatea Cluj.
Medieșeanul Ovidiu Hoban, care a semnat un contract cu „U” Cluj, se va prezenta în cursul zilei de astăzi la antrenamentele noii sale echipe, chiar dacă inițial Gaz Metan nu dorea să se despartă de el până în vară.
Aflat în ultimele șase luni de contract cu Gaz Metan, Hoban a semnat cu „U” Cluj, însă prezența sa în lotul clujenilor trebuia să fie de actualitate abia din vara anului 2012. Ieri, oficialii celor două formații s-au înțeles pentru o mutare încă din această iarnă, clujenii urmând să transfere în contul medieșenilor suma de 100.000 de euro în schimbul „dezlegării”.
Hoban spune că este nerăbdător să înceapă pregătirea alături de noii săi coechipieri. „Era foarte clar că voi veni la Universitatea Cluj, dar nu se ştia sigur dacă acum sau din vară. Sunt foarte bucuros, «U» Cluj este o echipă mare, cu mari ambiţii, care vrea să facă ceva în fotbal. Am jucat împotriva Universităţii în înfrângerea Gazului cu 2-5 şi am văzut atunci o formaţie redutabilă, capabilă să învingă pe oricine. Sunt fericit că s-au înţeles părţile şi că am reuşit să vin încă de acum şi abia aştept să încep antrenamentele. Am mulţi prieteni în Cluj, îmi place foarte mult şi oraşul", a spus mijlocaşul pentru Ziua de Cluj.
În această perioadă de mercato de la Gaz Metan au plecat Ovidiu Hoban și Paul Pîrvulescu, ultimul la Steaua București. Până în acest moment, medieșenii nu au adus niciun jucător.
192 meciuri şi 16 goluri a strîns mijlocaşul pentru Gaz Metan în 6 sezoane şi jumătate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
Despre Gaz Metan Medias
- Gaz Metan Medias
- Medias, Romania
- Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623
Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)
Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
![]() | Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011) Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951) |


Multumim pt tot ce ai facut pt GAZ METAN si iti urez multa bafta in continuare.Sper sa ajungi departe pt ca meriti.
RăspundețiȘtergerechiar merita, si dupa 7 ani cred ca sia facut datoria pe deplin pt gazu!!!
RăspundețiȘtergererespect hoban!!!
hoban face parte din vechea garda, el, dudita, lazar, buzean, si boaru, ca zaharia si parvulescu au jucat mai putin cu echipa prin B
RăspundețiȘtergere