Zarko Markovic, care la cei 2.04 metri este cel mai înalt jucător din Liga I, poate să joace din sezonul viitor în culorile alb-vişinii, ale Rapidului.
După Milisavljevici de la Vaslui, Zarko Markovic (25 de ani) are şanse mari să fie a doua achiziţie a giuleştenilor din această vară.
Stoperul Gazului Metan a spus că oficialii celor două formații au căzut
de acord asupra transferului și că tot ce a mai rămas este ca și el să
se înțeleagă cu formația din Giulești.
"Din cîte ştiu, Rapid s-a înţeles cu Mediaşul pentru transferul meu,
iar acum trebuie să ajungem şi noi la o înţelegere. Prima rundă de
discuţii a fost una destul de scurtă, nu am căzut de acord, dar o aştept
pe următoarea şi sper să ne înţelegem. Ar fi o mutare foarte bună
pentru mine, Rapid este o echipă de top, de la care aş putea prinde
naţionala Serbiei", a afirmat Markovic.
Ioan Rusu şi Corin Cindrea – noii directori la Transgaz şi Romgaz Mediaş
Ioan Rusu este noul director general al societăţii Transgaz Mediaş. La
mai puţin de o săptămână de când a fost prezent la Mediaş, ministrul
Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri l-a numit în funcţia de
director general al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale pe
Ioan Rusu. Corin Cindrea este noul director al societăţii Romgaz Mediaş.
Potrivit unor surse, acesta a preluat conducerea Societăţii Naţionale
de Gaze Romgaz Mediaş. Corin Cindrea este preşedintele clubului Gaz
Metan Mediaş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu