Autorul golului Gazului metan, Ciprian Vasilache, consideră că a avut şi
noroc la faza din minutul 28. Fostul jucător al echipei din Tg. Mureş a
marcat într–un meci oficial după o perioadă de aproape un an.
Ciprian
Vasilache, mijlocaşul transferat în această vară, de la FCM Tg. Mureş, a
deschis scorul în meciul cu CFR dintr-o lovitură liberă, de la aproape
30 de metri. Fotbalistul consideră că a avut destul noroc la acea fază
şi speră să aibă astfel de execuţii cât mai dese în noul sezon, după ce,
în precedenta ediţie de campionat, s-a confruntat cu probleme medicale
serioase ce l-au ţinut mult timp departe de dreptunghiul verde.
“A fost o execuţie norocoasă. Mi-am dorit tare mult să înscriu, la
primul meci oficial pentru noua mea echipă. Am avut noroc, mingea s-a
dus perfect. Îmi doresc să mai am parte de astfel de execuţii cât mai
dese. De asemenea, vreau să înscriu cât mai multe goluri, unul mai
frumos ca altul, în acest sezon. A fost o trăire specială la gol, pentru
că veneam după 11 luni de pauză, din cauza unei accidentări, iar
sentimentul, în momentele respective, a fost unul de nedescris. După o
perioadă atât de grea pentru mine, era timpul să apară ceva frumos în
viaţa mea de fotbalist. Acum pot spune că a meritat aşteptarea”, a
afirmat Vasilache.
Ciprian Vasilache are cuvinte de laudă la adresa adversarului de sâmbătă
seara. “S-a văzut, mai ales în partea secundă, că CFR-ul este
campioana, a pus presiune. În prima repriză, clujenii mi s-au părut
puţin relaxaţi şi poate din acest motiv am şi reuşit să îi surprindem.
Sunt convins că puţine echipe vor mai lua puncte în Gruia", a mai
adăugat mijlocaşul.
Lăudat de Horoba
Preşedintele Gazului metan, Ioan Horoba, îl laudă pe fotbalistul care a înscris contra CFR-ului. “Pe Vasilache l-am luat de la Baia Mare la Bistriţa, iar apoi a trecut la Rapid. Şi, uite că a venit momentul să ajungă şi la Mediaş. Mă bucur că evoluţia lui a fost încununată cu gol. Este un mare câştig pentru echipă”, l-a lăudat preşedintele Horoba pe Ciprian Vasilache
Preşedintele Gazului metan, Ioan Horoba, îl laudă pe fotbalistul care a înscris contra CFR-ului. “Pe Vasilache l-am luat de la Baia Mare la Bistriţa, iar apoi a trecut la Rapid. Şi, uite că a venit momentul să ajungă şi la Mediaş. Mă bucur că evoluţia lui a fost încununată cu gol. Este un mare câştig pentru echipă”, l-a lăudat preşedintele Horoba pe Ciprian Vasilache
.
Cadoul perfect pentru Buchta
Portarul Milos Buchta (foto) a fost titularizat de tehnicianul Cristi Pustai
în meciul de sâmbătă seara, la două zile după ce şi-a aniversat
împlinirea vârstei de 32 de ani. “Am avut o zi de naştere foarte
frumoasă, am fost titular şi am luat un punct campioanei CFR. A fost
cadoul perfect pentru mine. Fiecare punct este binevenit. M-am simţit
foarte bine în teren, totul a fost OK”, a declarat goal-keeper-ul
slovac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu