Președintele Gazului Metan, Ioan Horoba, a organizat luni
dimineața o conferință de presă ale cărei principale subiecte de
discuții trebuiau să vizeze mult-mediatizatul acord de colaborare între
medieșeni și „rossonerii” de la AC Milan, dar și situația actuală de la
echipa de fotbal din Mediaș.
Lecții de deontologie
Potrivit președintelui Gazului Metan, diferitele știri despre situația
fotbaliștilor medieșeni, apărute de obicei „pe surse”, fac rău clubului.
„Se vehiculează prea mult în ultima vreme, tot felul de știri care, vă
spun, sunt foarte false, nedocumentate și îmi pare rău să vă spun
tuturor că atunci când dați o știre ar fi bine să o verificați și direct
la sursă, pentru că se fac foarte multe confuzii, care din păcate nu
sunt în favoarea clubului. Că ne place sau nu de figura unuia sau a
altuia, totuși, Mediașul, un oraș nereședință de județ, este posesorul a
două echipe divizionare A, și puține orașe din țară se pot lăuda cu așa
ceva. Că trecem printr-o perioadă mai nefastă este adevărat, dar sunt
premise ca anul viitor să îndreptăm ceea ce am stricat în acest an”, a
declarat Horoba.
Jucători tineri pentru Gaz Metan, de la AC Milan
Potrivit oficialului, Gazul va avea o serie de beneficii în urma
acordului cu AC Milan. „E vorba numai de jucători tineri - 20, 21, 22 de
ani - care ar veni cu un salariu maxim de 40.000 de euro pe an, restul
plătește AC Milan. Asta la jucătorii comunitari. Dacă vin jucători
extracomunitari, acolo salariul se plătește integral de AC Milan. Noi,
beneficiind doar de împrumutul lor. Poate să vină și opțiune de
cumpărare pentru ei, în cazul în care nu ar fi pentru prima echipă a
celor de la AC Milan, cu un preț pe care l-ar avea numai Gaz Metan. Să
presupunem că un jucător ar veni aici și, să zicem, clubul AC Milan îl
evaluează la 500.000 de euro – noi am avea ofertă de la un alt club de
6-7-800.000 de euro. Am dat un exemplu, nu înseamnă că așa se va și
întâmpla, dar vom avea un preț mult mai mic decât am putea să îl vindem
în secunda următoare după ce îl luăm de la ei. O altă variantă care va
fi pusă în alt punct din contract va fi să ne dea o cotă de proprietate
la jucătorul respectiv. Și dacă îl iau ei înapoi și va juca la Ac Milan,
primim o compensație nu mai mică decât valoarea unui transfer pe care
îl stabilim când aducem jucătorul la noi. Jucătorii români recomandați
de noi, care pot să ajungă la AC Milan, ne transformă imediat în
coproprietari, într-un procent destul de consistent. Deci, noi facem
investiție zero și avem jucători – e adevărat, nu definitiv, jucători
împrumutați. Dar, eu zic că jucătorii care joacă la AC Milan sau sunt în
vederile lor și joacă la echipa a doua, la ei, nu pot fi decât jucători
peste ceea ce avem noi acum. Deci, acest acord va intra efectiv în
vigoare când veți vedea unul sau doi jucători veniți de la AC Milan.
Intenționăm ca în stagiul de pregătire pe care o să îl avem în Turcia,
începând cu 1 februarie, să vină unul sau doi jucători de la AC Milan în
pregătire la noi. Aceea este, de fapt, adevărata colaborare, pentru că
putem semna oricâte protocoale, dar dacă nu se concretizează în ceva
fizic, cum este acest caz, atunci nu are nicio valabilitate”, a mai
declarat Ioan Horoba, care a ținut să precizeze că fiul său, agentul
FIFA Horațiu Horoba, nu a adus nici un jucător la Gaz Metan.
„Vă mai spun un sigur lucru, pe care vreau să îl precizez, pentru că
văd că tot timpul apare implicarea fiului meu, care este agent FIFA. Nu
este absolut nici un jucător care să aibă contract cu el, nici un
jucător pe care l-a adus el. A recomandat jucători pe care i-am adus,
dar fără impresar. Vă dau exemplu, Tahar. Prin intermediul lui l-a
trimis aici, nu are absolut nicio legătură decât că mai vorbește cu el.
Deci, nu este implicat în absolut nimic. Absolut nici un jucător, nici
când am fost la Gloria Bistrița, nici acum. Eu am niște principii de la
care nu o să abandonez. Nu cred că o să descoperiți vreodată în
activitatea mea, indiferent de ce se discută, nu am intrat în nicio
combinație cu nimeni și nu intru nici cu jucători, nici cu impresari,
nici cu alți conducători, nici nu o să ne vedeți chemați. Nici pariuri
nu știu să joc, n-am jucat în viața mea la nici un pariu. Deci, s-au
discutat multe pe seama altor echipe, dar nu cred că a fost cazul la Gaz
Metan Mediaș”, a conchis Ioan Horoba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu