luni, 25 februarie 2013

Mulţescu i-a mulţumit pe suporterii gazişti la primul meci oficial în Liga I

Gaz Metan Mediaş a obţinut vineri seara primul succes (scor 3-1) chiar la debutul noului tehnician al medieşenilor în Liga I, Gheorghe Mulţescu.
“Alb-negri” au întâlnit în cadrul etapei a XX-a un adversar, Gloria Bistriţa, cu foarte mulţi jucători debutanţi în primul eşalon fotbalistic al ţării şi ar fi putut câştiga la un scor mult mai confortabil dacă n-ar fi fost ratările exasperante ale lui Llullaku, Bawab şi Markovic.

Acest lucru a fost evidenţiat la conferinţa de presă şi de antrenorul principal al medieşenilor, care nu s-a declarat foarte mulţumit de evoluţia elevilor săi pentru că “au făcut multe greşeli anormale. Mai sunt încă multe lucruri de pus la punct, în apărare dar şi în atac. Una peste alta am obţinut cele trei puncte puse în joc, deşi eram conştient că va fi dificil la primul meci oficial după reluarea campionatului. În această partidă am pierdut şi doi jucători, pe Cojocnean şi Llullaku, iar Eric s-a accidentat înaintea ultimului antrenament. Sper totuşi să nu fie vorba de accidentări grave, astfel încât să-i putem folosi în partida de sâmbăta viitoare cu Steaua. Acolo va trebui modificat şi sistemul de joc, respectiv un 4-3-3, prin care să fie anihilat mijlocul adversarilor”, a spus Mulţescu.

Golurile partidei de vineri au fost marcate de Llullaku (min. 31) şi Bawab (min. 45 şi 61, ultimul din penalty), respectiv Antonache (min. 61).
Mai trebuie spus că atât suporterii cât şi organizatorii nu au realizat parcă faptul că a fost reluat campionatul, la stadion fiind prezenţi cel mult o mie de spectatori.

Pe de altă parte, n-au fost tipărite programe de meci, iar tabela cu schimbările operate si minutele de prelungire a lipsit cu desăvârşire. Din cauza defectării acesteia arbitrul de rezervă a fost nevoit să-i cheme pe jucătorii celor două echipe pentru a putea fi înlocuiţi.

Iată şi cele două formaţii care au evoluat la Mediaş: Gaz Metan – Pleşca – Buzean, Frăsinescu, Markovic, C. Petre – V. Negru, N. Breeveld, Cojocnean (min. 8 Zaharia), Bawab – Drăghici (min. 59 F. Dan), Llullaku (min.78 R. Avram). (Antrenor Gheorghe Mulţescu).

Gloria Bistriţa – Dolha – A. Iordache, Târcă, Hlinca, Enescu – Stroe (min. 46 Jarda), C. Bucur (min. 65 Stancu), Feher, R. Radu – Antonache, M. Chiţu (min. 79 Colţa). (Antrenor Nicolae Manea). Cartonaşe galbene: Llullaku, Markovic, Zaharia / Hlinca, Stancu.

marți, 19 februarie 2013

Muntenegreanul Aleksandar Radović a semnat cu Gaz Metan Mediaş

Oficialii grupării medieşene au perfectat în cursul acestei zile al treilea transfer al iernii.
După ce Sebastian Cojocnean şi Octavian Drăghici au semnat cu medieşenii înaintea plecării în stagiul de pregătire din Antalya, azi gaziştii l-au transferat pe fundaşul dreapta muntenegrean Aleksandar Radović (foto rosu, in duel cu Walcott). 

În vîrstă de 25 de ani, si 1,83 m, fotbalistul originar din Pancevo, a semnat un angajament cu Gazul Metan valabil pe o perioadă de trei ani şi jumătate. Aflat de o saptamana in cantonamentul echipei Gaz Metan Medias, fundasul dreapta l-a convins pe tehnicianul Gheorghe Mulţescu ca se poate baza pe serviciile sale iar el urmand sa se lupte pentru postul de titular doar cu Radu Zaharia, deoarece Jasmin Trtovac cel mai probabil va fi utilizat mai mult pe postul de fundas central.

„Este nesperat de bine pregătit, s-a prezentat excelent la testele la care l-am supus. Joacă pe postul de fundaş dreapta, e rapid, e agresiv şi, cu siguranţă, ne va fi de folos pe postul pe care el activeaza, cel de fundas dreapta", a precizat Mulţescu.

În vârstă de 25 de ani, Radovic a evoluat, ultima dată, în prima ligă din Serbia, pentru FK BSK Borca, el fiind şi component al primei reprezentative a Muntenegrului.
Radovic şi-a început cariera la Steaua Roşie Belgrad iar în naţionala U21 a Muntenegrului a bifat două prezenţe.

vineri, 15 februarie 2013

Akaki s-a transferat în prima ligă din Rusia, la Mordovia Saransk.

Tehnicianul Dorinel Munteanu a transferat un nou jucător din Liga 1. Akaki a ajuns în Rusia după ce Mediaşul l-a anunţat că nu mai e dorit la Gaz Metan.

Internaţionalul georgian Akaki Kubhutia a primit în iarnă o hîrtie din partea Gazului Metan prin care putea să îşi caute echipă iar de cîteva zile a fost testat de antrenorul celor de la formaţia rusă Mordovia Saransk.

Akaky i-a lăsat o impresie bună “Neamţului”,astfel că jucătorul a fost cumpărat definitiv de la gruparea medieşeană.
În vîrstă de 26 de ani, fundaşul central a jucat pentru Gaz Metan în 63 de partide din anul 2009 şi a marcat de două ori.În naţionala Georgiei,fotbalistul a bifat deja 8 prezenţe.

Medieşenii încheie cu o victorie cantonamentul din Antalya
Formaţia lui Gheorghe Mulţescu a încheiat cu un succes seria jocurilor de pregătire din Antalya. În ultima partidă încheiată în urmă cu câteva minute, gaziştii au învins cu scorul de 3-1 formaţia  Slavia Mozyr din Belarus. Toate golurile au fost marcate în repriza a doua. Lotul Gazului Metan va reveni duminică în România.  Gazul Metan a învins, ieri, cu scorul de 3-1, formaţia Slavia Mozir din Belarus, în ultimul meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Turcia. Golurile echipei din Mediaş au fost marcate de Ciprian Petre, Azdren Lullaku şi Florin Dan.
Antrenorul Gigi Mulţescu a început meciul cu următorul "unsprezece": Pleşca - Alex (un fotbalist sârb aflat în probe), Markovici, Frăsinescu, Buzean - Todea - Cojocnean, Eric, Bawab, C. Petre - Drăghici.

Victorie si infrangere in Antalya

Gaz Metan a pierdut scor 1-3 amicalul sustinut marti in compania formatiei din Cehia, FC Slovako. Unicul gol al Gazului a fost marcat de Sheriff, un atacant egiptean aflat in probe.
Gigi Mulţescu a început partida cu următorul "unsprezece". Pleşca - R. Zaharia, Sg. Muth, M. Ciucă, Buzean - Todea, Vali Negru - C. Gheorghe, Fl. Dan, Llullaku - Bawab. După pauză au mai intrat Gurincu, Al. Munteanu, Trtovac, Andrei, Breeveld, Aymen Tahar, Cojocnean, Eric şi Gaşpar.

Octavian Draghici a semnat cu Gaz Metan
Fostul jucător al Universităţii Cluj , Octavian Draghici a semnat un contract cu Gaz Metan Medias pe o perioada de 3 ani jumatate.

GAZ METAN - FC BIHOR 3-1
În prima dispută, "roş-albaştrii" a întâlnit echipa de primă ligă Gaz Metan Mediaş, formaţie de care au fost întrecuţi cu scorul de 3-1, după ce la pauză scorul era favorabil medieşenilor cu 2-0.
Golurile întâlnirii au fost marcate de Gaşpar, de două ori, în minutele 26 şi 38, şi Nicandro, în minutul 58, pentru medieşeni, în timp ce pentru FC Bihor a înscris Selagea, din lovitură de la 11 metri, în minutul 90. Penalty-ul orădenilor a fost obţinut de Petrache în urma unui fault în careu asupra sa.
Gaz Metan a reuşit să se impună prin faptul că a ştiut să profite de greşelile apărute în defensiva orădeană, dar şi prin experienţa în plus pe care şi-a demonstrat-o în acest joc. Una peste alta, a fost un joc bun, care a mulţumit, în mare parte antrenorii celor două formaţii.

Gigi Multescu a folosit in partida cu Oradea jucatorii care au evoluat mai putin pana acum in amicale.
Alexandru Greab, un sarb, Radu Zaharia, Sergiu Muth, Adrian , Aymen Tahar, Eric de Oliveira, Raul Gaspar, Razvan Avram, Azdren Lullaku, Sheriff Ashraf.

Gaz Metan va intalni maine in ultimul amical din Antalya , formatia din Belarus Slavia Mozir.Cel mai probabil, antrenorul Gigi Multescu va trimite pe teren acelasi ''prim 11'', cu care va aborda si meciul din campionat cu Gloria Bistrita.

sâmbătă, 9 februarie 2013

3 din 3 - Gaz Metan a invins Ujpest in Antalya

Echipa Gaz Metan Mediaş a reuşit să obţină a treia victorie consecutivă în cantonamentul din staţiunea turcă Antalya. Echipa Gaz Metan Mediaş a învins, ieri, cu scorul de 2-1 (0-0), formaţia Ujpest, din prima ligă maghiară, în cel de-al treilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Turcia.
Formaţia din Ungaria a deschis scorul în minutul 53' prin winger-ul algerian, Mohamed Remili (27 ani). Gaz Metan a intors scorul, marcând două goluri in două minute.
Golurile grupării medieşene au fost marcate de Costin Gheorghe '71 şi Florin Dan '72 (foto).
Antrenorul formaţiei medieşene, Gheorghe Mulţescu a trimis în teren următorul 11: R. Pleşca - M. Zeman, S. Muth, M. Ciucă, I. Buzean - C. Todea, N. Breeveld - C. Gheorghe, T. Bawab, A. Llullaku - P. Milan. Au mai intrat în teren A. Gurincu, J. Trtovac, R. Gaşpar şi D. Roman.
La partida amicală au fost testati 2 jucatori noi: Michal Zeman, un fundaş dreapta ceh şi Milan Purovic, un atacant sârb.
În următorul meci amical, Gaz Metan va întâlni, duminică, formaţia din Coreea de Sud, FC Pohang Steelers. 

Cojocnean s-a accidentat!
Singurul jucător care a semnat cu Gaz Metan Mediaş în această pauză competitională, Sebastian Cojocnean nu a evoluat în partida amicală disputată în compania maghiarilor de la FK Ujpest, acesta acuzând dureri după o ruptură musculară mai veche, şi va sta departe de gazon aproximativ 7 zile.

vineri, 8 februarie 2013

Liga I începe mai devreme cu o saptamână

LPF a stabilit programul partidelor din etapa a 20-a, prima după pauza de iarnă. Gaz Metan Mediaș și Gloria Bistrița deschid ”balul”, meciul fiind programat pe 22 februarie, de la ora 20.00.
Tehnicianul Gheorghe Mulţescu spune că  devansarea debutului de sezon dă peste cap programul formaţiei sale însă că gaziştii se vor adapta.
 Gaz Metan Mediaş – Gloria Bistriţa, ora 20.00 – Digi Sport1
În prezent, medieșenii se află în Antalya, unde are loc cantonamentul de iarnă. După primele două jocuri disputate în Turcia, Gaz Metan este neînvinsă. Astfel, trupa antrenată de Gigi Mulțescu a câștigat cu 1-0 meciul cu FK Shinnik Yaroslavl și cu 2-0 partida cu Petrotest.
Gaz Metan Medias intalneste astazi incepand cu ora 14.00, formatia maghiara Újpest FC, in cel de-al treilea amical in cantonamentul din Antalya.
Antrenorul Gigi Mulţescu a testat in partida pe care Gaz Metan a disputat-o in urmă cu 2 zile in compania formaţiei Petrotrest, un atacant sârb de 19 ani, Rijad Muratovic (Riki), care s-a accidentat şi a părăsit echipa medieşeană.

Trtovac, reprofilat fundaş central
Folosit de fostul antrenor, Cristi Pustai, în banda dreaptă, Jasmin Trtovac (foto) ar putea fi mutat de noul tehnician al gaziştilor, Gigi Mulţescu, în centrul apărării. Mulţescu spune că fotbalistul are calităţi care îl recomandă mai degrabă pentru postul de fundaş central. În aceste condiţii, antrenorul Gazului Metan e în căutare de încă un apărător, în banda dreaptă.
"Ne-ar trebui un fundaş dreapta, pentru că pe Trtovac aş intenţiona să îl utilizez ca apărător central. Calităţile şi jocul lui îl recomandă pentru acest post", a afirmat Mulţescu.
Tehnicianul a mai mărturisit că îşi mai doreşte aducerea unui fundaş stânga şi măcar a unui atacant. "Mai avem nevoie de jucători cu care să acoperim atacul, dar şi de încă un fundaş stânga, unde este doar Buzean", a completat tehnicianul. Veteranul Ionuţ Buzean a rămas singurul fundaş stânga din lot după ce Ivan Vukadinovic s-a despărţit de Gaz Metan în această iarnă.

Gaz Metan Mediaş, in Antalya, tot la Adora Golf Resort

Medieşenii se află, de sâmbătă dimineaţa, în localitatea Belek din Antalya, unde vor rămâne vreme de două săptămâni. Gazul Metan va susţine 7 meciuri de verificare pe tărâm turcesc.
Începând de sâmbătă, gaziştii medieşeni sunt, timp de două săptămâni, în cel de-al doilea cantonament al iernii, în staţiunea turcă Belek, din Antalya. Gaziştii revin, la un an distanţă, în Turcia, cazându-se tot la Hotelul Adora Golf Resort (foto), un stabiliment cotat la 5 stele, amplasat în centrul turistic al localităţii Belek, una situată la 5 kilometri de oraşul Kadryie şi 29 de Aeroportul "Antalya Havalimani".
Situat pe malul Mării Mediterane, Hotelul Adora Golf Resort dispune de 500 de camere, fiind dotat cu piscine interioare şi în exterior, sală de fitness, saună, dar şi cu alte facilităţi, printre care se numără celebrele băi turceşti sau cele cu aburi. De asemenea, complexul hotelier dispune de mai multe terenuri de joc sau de antrenament, toate la dimensiunile standard şi echipate cu instalaţie de nocturnă.
"Am decis să mergem acolo în fiecare iarnă pentru că respectivul complex ne oferă toate condiţiile de care avem nevoie", a precizat preşedintele clubului medieşean, Ioan Horoba.

Cojocnean, singura noutate
În lotul deplasat de Gigi Mulţescu în Antalya se află doar un jucător nou, fostul fotbalist al lui "U" Cluj, Sebastian Cojocnean. Sebastian Cojocnean este singura noutate din lotul Gazului Metan, pentru moment. Fostul jucător al Universităţii Cluj a plecat în Antalya cu medieşenii lui Gigi Mulţescu.

Noul tehnician al grupării medieşene are la dispoziţie, pentru moment, un lot de 28 de jucători:
Portari: Răzvan Pleşca, Milos Buchta, Alexandru Greab, Adrian Gurincu;
Fundaşi: Mădălin Ciucă, Radu Zaharia, Ionuţ Buzean, Cosmin Frăsinescu, Jasmin Trtovac, Zarko Markovic, Sergi Muth;
Mijlocaşi: Alexandru Munteanu, Răzvan Avram, Ciprian Petre, Eric de Oliveira, Raul Gaşpar, Ciprian Todea, Nicandro Breeveld, Aymen Tahar, Sebastian Cojocnean, Valentin Negru, Florin Dan, Costin Gheorghe;
Atacanţi: Azdren Llullaku, Thaer Bawab, Vitinho, Dan Roman.

miercuri, 6 februarie 2013

Amical Antalya: Gaz Metan - Petrotrest 2-0

Gaziştii au câştigat prima partidă disputată în această după-amiază în cantonamentul din Antalya. Alb-negri au învins la limită, 1-0, formaţia rusă FK Shinnik Jaroslav. Singurul gol al partidei a fost marcat de Cosmin Frăsinescu în minutul 68. Tehnicianul Gheorghe Mulţescu a început în formula Pleşca, Trtovac, Muth, Markovic, Buzean, Todea,Tahar, Cojocnean ,Bawab,Petre şi Drăghici. După pauză a fost rulat întreg lotul de jucători.
Jucătorii pregătiţi de tehnicianul Gheorghe Mulţescu au bifat în această după-amiază a doua victorie consecutivă sub comanda noului antrenor.

După ce luni au învins pe Shinnik Yaroslav (1-0), astăzi fotbaliştii Gazului Metan au trecut de o altă reprezentantă a fotbalului rusesc, formaţia de ligă secundă Petrotrest, scor 2-0. Golurile au fost marcat de Riki (51) şi Avram (78) din penalty.

Medieşenii au început partida în formula: Pleşca - Zaharia, Frăsinescu, Markovici, Buzean - V. Negru, Nicandro - Cojocnean, Eric, Llullaku - Drăghici. După pauză, Mulţescu a schimbat liniile, folosind următorul "11": Greab - Zeman, Trtovac, Ciucă, Petre - Todea, Tahar - Avram, Bawab, Fl. Dan - Riki.

Următorul meci pentru gazişti este programat peste două zile, adversar fiind formaţia maghiară FC Ujpest.

Clujeanul Drăghici, la Gaz Metan

Vârful de atac Octavian Drăghici, intrat din primul minut în amicalul cu ruşii de la Shinnik Yaroslav, l–a convins pe tehnicianul Gigi Mulţescu şi are mari şanse să semneze pentru echipa medieşeană.

După Sebastian Cojocnean, un alt fotbalist al Universităţii Cluj este aproape de un transfer la Gaz Metan. Atacantul Octavian Drăghici a fost titularizat de antrenorul Gheorghe Mulţescu în primul amical al medieşenilor în Antalya, cel cu gruparea de ligă secundă din Rusia, Shinnik Yaroslav, câştigat cu 1-0, lăsând o impresie bună.
“Drăghici este un jucător care, până acum, ne dă speranţe că ne poate ajuta în retur. Mai aşteptăm 2 atacanţi, pentru că ne dorim să creăm concurenţă în compartimentul ofensiv. Momentan, Drăghici este atacantul numărul unu, al doilea fiind Roman”, a declarat tehnicianul grupării medieşene, Gigi Mulţescu.

Eric: "Joc pe acelaşi post ca domnul Mulţescu

Brazilianul Eric de Oliveira susţine că noul antrenor al Gazului Metan, Gheorghe Mulţescu, a adus un aer de prospeţime în lot. Fotbalistul "cariocas" este încântat mai ales pentru faptul că Mulţescu senior a evoluat, în urmă cu câteva decenii, pe acelaşi post pe care joacă el.

Vedeta Gazului Metan, brazilianul Eric de Oliveira, a declarat că noul tehnician al medieşenilor, Gheorghe Mulţescu, a schimbat atmosfera în lot. “E foarte diferit cu domnul Mulţescu antrenor, deoarece ni se pare ceva nou, am stat atât de mult timp cu domnul Pustai. Dar, se vede că domnul Mulţescu e un antrenor care ştie fotbal. A jucat pe poziţia pe care joc eu. Vorbeşte mult cu mine, cu toţi de altfel, vorbeşte foarte mult. Avem multe de învăţat de la el. Un om care are mai mult de 30 de ani de fotbal trebuie ascultat, e spre binele nostru. Este un antrenor căruia îi place stilul ofensiv, ne cere să pasăm mult şi să stăm în pressing. Îmi doresc să revenim pe poziţia pe care am fost în urmă cu 2 ani în clasament. În cantonamentul din Antalya, orice rezultat din amicale este bun pentru noi, deoarece ne va ajuta foarte mult în pregătire. Personal, îmi doresc să învingem pe toată lumea, să câştigăm toate meciurile amicale", a spus Eric.
Brazilianul a mai declarat că şi-a luat în bagaje o jucărie de-a fiului său, Deric, care să-i mai aline depărtarea de cei dragi. “Am luat cu mine un mic talisman, care să îmi amintească de familie. Familia este pe primul plan, mi-e dor de voi. Să aveţi grijă de voi. V-am pupat”, a fost mesajul pe care brazilianul l-a postat pe pagina sa de Facebook în urmă cu două zile..

vineri, 1 februarie 2013

Gaz Metan joacă șapte meciuri de verificare in Turcia

Lotul echipei de fotbal Gaz Metan va pleca vineri (1 februarie 2013) în Turcia. În perioada 1-16 februarie gaziştii vor disputa 7 partide de verificare.
 
Formaţia Gaz Metan Mediaş va disputa partide de verificare cu echipe din Rusia, Ungaria, Coreea de Sud, Cehia, România şi Belarus în stagiul de pregătire pe care îl va desfăşura în Turcia, în perioada 1-16 februarie.

Conform site-ului oficial al grupării ardelene, formaţia condusă de Gheorghe Mulţescu are programate 7 meciuri amicale.

Programul partidelor este următorul:
4 februarie - cu FK Şinnik Jaroslav (Rusia);
6 februarie - cu Petrotest (Rusia);
8 februarie - cu FC Ujpest (Ungaria);
10 februarie - FC Pohang (Coreea de Sud);
12 februarie - FC Slovacko (Cehia);
13 februarie - FC Bihor Oradea (România);
14 februarie - Slavia Mozir (Belarus).

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri