Gaz Metan Mediaş a obţinut vineri seara primul succes (scor
3-1) chiar la debutul noului tehnician al medieşenilor în Liga I,
Gheorghe Mulţescu.
“Alb-negri” au întâlnit în cadrul etapei a XX-a un adversar, Gloria
Bistriţa, cu foarte mulţi jucători debutanţi în primul eşalon
fotbalistic al ţării şi ar fi putut câştiga la un scor mult mai
confortabil dacă n-ar fi fost ratările exasperante ale lui Llullaku,
Bawab şi Markovic.
Acest lucru a fost evidenţiat la conferinţa de presă şi de antrenorul
principal al medieşenilor, care nu s-a declarat foarte mulţumit de
evoluţia elevilor săi pentru că “au făcut multe greşeli anormale. Mai
sunt încă multe lucruri de pus la punct, în apărare dar şi în atac. Una
peste alta am obţinut cele trei puncte puse în joc, deşi eram conştient
că va fi dificil la primul meci oficial după reluarea campionatului. În
această partidă am pierdut şi doi jucători, pe Cojocnean şi Llullaku,
iar Eric s-a accidentat înaintea ultimului antrenament. Sper totuşi să
nu fie vorba de accidentări grave, astfel încât să-i putem folosi în
partida de sâmbăta viitoare cu Steaua. Acolo va trebui modificat şi
sistemul de joc, respectiv un 4-3-3, prin care să fie anihilat mijlocul
adversarilor”, a spus Mulţescu.
Golurile partidei de vineri au fost marcate de Llullaku (min. 31) şi
Bawab (min. 45 şi 61, ultimul din penalty), respectiv Antonache (min.
61).
Mai trebuie spus că atât suporterii cât şi organizatorii nu au
realizat parcă faptul că a fost reluat campionatul, la stadion fiind
prezenţi cel mult o mie de spectatori.
Pe de altă parte, n-au fost tipărite programe de meci, iar tabela cu
schimbările operate si minutele de prelungire a lipsit cu desăvârşire.
Din cauza defectării acesteia arbitrul de rezervă a fost nevoit să-i
cheme pe jucătorii celor două echipe pentru a putea fi înlocuiţi.
Iată şi cele două formaţii care au evoluat la Mediaş: Gaz Metan –
Pleşca – Buzean, Frăsinescu, Markovic, C. Petre – V. Negru, N. Breeveld,
Cojocnean (min. 8 Zaharia), Bawab – Drăghici (min. 59 F. Dan), Llullaku
(min.78 R. Avram). (Antrenor Gheorghe Mulţescu).
Gloria Bistriţa – Dolha – A. Iordache, Târcă, Hlinca, Enescu – Stroe
(min. 46 Jarda), C. Bucur (min. 65 Stancu), Feher, R. Radu – Antonache,
M. Chiţu (min. 79 Colţa). (Antrenor Nicolae Manea). Cartonaşe galbene:
Llullaku, Markovic, Zaharia / Hlinca, Stancu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu