Gaz Metan a remizat pe teren propriu cu FC Botoşani, scor 0-0. Remiza albă este a treia din acest sezon între cele două formaţii, după
ce în sezonul regulat ambele jocuri s-au terminat cu acelaşi scor.
Meciul a fost unul cum ne-au obişnuit cele două echipe şi în trecut.
Multă muncă, ambiţie şi forţă dar puţin talent şi zero “sclipiri”. Botoşănenii au cerut penalty în minutul 16 după ce Elek a alunecat în
careu într-un duel cu Zaharia, însă centralul a lăsat jocul să continue.
Peste doar trei minute, Sikorski a şutat de la marginea careului însă
Cobrea a fost la post. În minutul 28, oaspeţii au cerut din nou penalty
după două dueluri consecutive în careu între Zaharia şi Elek, respectiv
Rugasevic şi Endrick, dar centralul a lăsat din nou jocul să continue.
Prima repriză s-a încheiat cu un şut al lui Creţu respins în
corner.
La treisprezece minute de la reluarea jocului, Sikorski a scăpat spre
poartă, a şutat, iar Cobrea a respins în corner. De partea cealaltă,
Aymen Tahar a intervenit foarte bine în faţa lui Buş, iar apoi în
minutul 80, Sabin Lupu a intrat în careu însă a şutat peste poartă.
Ultima ocazie a aparţinut botoşănenilor, Alexandru Greab reuşind să
respingă în corner lovitura liberă bătută de Burcă. După acest egal, Gaz Metan face 24 de puncte şi este pe primul loc în play-out, în timp ce FC Botoşani urcă pe 3, cu 17 puncte.
Gaz Metan: Greab - Creţu, Trtovac, R. Zaharia, Rugasevic (Buzean 77`) - Tahar, I. Cristea - Munteanu, Eric (Bic 65`), Lupu (Buziuc 82`) - Sikorski
Rezerve: Marinescu - Itoua, Romeo, Petre. Antrenor Cristian Pustai.
Rezerve: Marinescu - Itoua, Romeo, Petre. Antrenor Cristian Pustai.
FC Botoșani: Cobrea - Unguruşan, Miron, Burcă, Muşat - Cucu (Vaşvari 74`), Bordeianu - Endrick (Golofca 84`), Herghelegiu (Buş 46`), M. Roman - Elek.
Rezerve: Albuţ - Popovici, Moruţan, Kuku. Antrenor Leontin Grozavu.
Rezerve: Albuţ - Popovici, Moruţan, Kuku. Antrenor Leontin Grozavu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu