duminică, 17 martie 2019

Derby de play-out » "Câinii", puşi cu botul pe labe de "lupi"

Gaz Metan - Dinamo 2-1 (Rondon '11, Caiado '58 / Papazoglou '4)
Doar începutul a fost pozitiv pentru „câini”, care au deschis scorul după doar 4 minute, prin Papazoglou. Atacantul elen a înscris frumos, cu capul, după centrarea venită din corner de la Nistor.
De acolo a început însă dominarea autoritară a gazdelor, care au egalat în minutul 11. Rondón (foto) a interceptat mingea şutată de Fofana, ajunsă norocos la el și l-a învins pe Mandanda. Peste alte trei minute gaziştii au cerut penalti după ce Mandanda a ratat degajarea, în săritură, şi l-a lovit pe Rondón, dar "centralul" Barbu, a închis ochii. Gaz Metan a continuat să domine partida și a fost aproape de gol în minutul 28, la ocazia lui Caiado.

La 7 minute de la reluare, Reda Jaadi l-a călcat pe mână pe Darius Olaru, după ce îl faultase, dar "centralul" nu i-a dat al doilea "galben", închizând ochii. Olaru n-a mai putut continua jocul, fiind înlocuit cu Mailat. Ricardo a trimis acasă, pe spate, cu capul, David Caiado (foto) a urmărit şi l-a executat pe Mandanda ('58). Ocaziile la poarta lui Mandanda au continuat, iar Rondón putea să mai înscrie o dată, în minutul '64, când a fost blocat de goalkeeper-ul roș-albilor.

Gaz Metan (4-2-3-1): Pleșca - V. Crețu, Micael, Larie, Bușu - Fofana, Luís Aurélio - Chamed, Olaru (Mailat '56), Caiado (Yazalde '75) - Rondón (Ivanov '69).
Rezerve: Batista - Pleașcă, P. Mendes, Ely Fernandes. Antrenor: Edward Iordănescu. 
Dinamo (4-1-4-1): Mandanda - Sorescu, Klimavičius, R. Grigore, (Dussaut '74), Mustoe (N'Diaye '57) - Filip - Montini (D. Popa '78), Nistor, Jaadi, Aliji - Papazoglou.
Rezerve: Muțiu - Ciobotariu, Zenke, Aït-Atmane. Antrenor: Mircea Rednic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri