În returul sezonului trecut acesta a evoluat pentru CS Tunari, formație cu care a promovat în Liga a doua, iar în returul campionatului a evoluat în 14 partide, a înscris de 5 ori și a oferit 5 pase de gol. Ilfovenii ar fi vrut să se bazeze pe serviciile acestuia și în viitorul sezon, însă oficialii grupării sibiene au luat decizia de a-l împrumuta din nou, însă mai aproape de casă, pentru a-l avea mai mult sub observație. Astfel, Hanzu ar putea fi un plus important în Liga 3 pentru ACS Mediaș, care își propune promovarea în al doilea eșalon.
Originar din Cisnădie, Hanzu a declarat că alegerea a fost făcută cu inima: ”Am mai avut și alte oferte, unele chiar din eșaloanele superioare, dar am ales cu inima și cred că am făcut cel mai bun lucru în acest moment al carierei mele. Am urmărit câteva meciuri din sezonul trecut, chiar și returul finalei de promovare unde zic că băieții nu au avut nici o problemă și s-au descurcat extrem de bine. Cunosc o parte din jucătorii alb-negrilor, cu o parte chiar am mai fost și coleg de vestiar, sunt băieți buni cu personalitate, iar eu cred că o să ne întelegem foarte bine. Am avut un sezon foarte bun la CS Tunari, unde am reușit să și marchez, și cu care am reușit și promovarea în Liga II-a. Sper ca anul acesta să reușesc să înscriu de mai multe ori pentru a îmi ajuta echipa și pentru a ne putea îndeplini obiectivul și anume promovarea” a declarat noul fundaș al Mediașului.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu