sâmbătă, 4 noiembrie 2023

Medieșenii și-au luat revanșa, într-o partidă cu 3 eliminări!

ACS Mediaș - Metalurgistul Cugir 2-0
(R. Trif 17', S. Bîrsan 76')
"Lupii negri" și-au luat revanșa în fața Cugirului, echipă care, în tur, i-a produs prima înfrângere. Nou-promovata s-a impus cu 2-0, într-un meci cu multă tensiune și cu 3 eliminări: două la gazde și una la oaspeți.

Răzvan Trif a deschis scorul cu un șut din marginea careului; mingea deviată de Sebastian Itu și-a schimbat direcția și a intrat în poartă (17). În minutul 26, Gabriel Țala a lovit bara transversală, cu un șut de la 25 de metri. Gazdele au rămas în inferioritate, Emmanuel Baba fiind eliminat  în minutul 38, pentru două galbene. Înainte de pauză, Paul Păcurar de a oaspeți a fost eliminat și el, tot pentru cumul de avertismente.

Repriza a doua a fost una de luptă, pe o ploaie care a continuat să cadă fără încetare. Cugir putea egala, dar Blaga a intervenit la "torpila" lui Vitinha (68). Tudor Man a recuperat o minge în jumătate adversă, l-a deschis foarte bine pe Sebastian Bîrsan (foto) în careu, iar acesta a trimis mingea cu latul în colțul lung (76). Peste doar cinci minute Tudor Man a fost eliminat și el, tot pentru cumul de avertismente. Chiar și așa, tot gazdele au fost aproape de gol, în minutul 88, când Andrei Bîrsan a tras în bara transversală, mingea s-a respins în portar și s-a deviat în corner. (Sursă foto: Facebook - ACS Mediaș)

ACS Mediaș (4-2-3-1): F. Blaga - Cr. Maxim (C. Tineiu '86), Cr. Avram, Antonio Vlad, R. Trif (Jica '86) - Baba Ayine, B. Hanzu - B. Rotar (An. Bîrsan '60), T. Man, G. Țala (Cos. Zamfir '60) - Ad. Cîrstean (S. Bîrsan '70).
Rezerve: S. Ciuperceanu - P. Stan, R. Covaci, D. Ursu. Antrenor: Mihai Ianc.

Metalurgistul Cugir (4-2-3-1): Cr. Perjeriu - Alin Dohotariu, Seb. Itu, Vlăduț Popa, De Freitas Vitinha - George Tăban, Mihai Udrea - Paul Păcurar, Ghe. Hăprianu (Fl. Bura '80), Cr. Cocan (Lucian Itu '67) - Ciprian Selagea (Tudor Șaucă '59).
Rezerve: Nicușor Bănică - Rob. Păcurar, Marius Neagu, Alin Șuteu, Ad. Coman, Al. Király. Antrenor: Ion Ilie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri